Marian Dima
Al Mu’aidar – este un nume care nu spune mare lucru nici celor mai împătimiţi fani ai fotbalului. Şi totuşi, la echipa din liga secundă a Qatarului lucrează un antrenor ploieştean, Daniel Movilă, cel care este secundul francezului Philippe Burle la gruparea asiatică.
Movilă s-a întors pentru câteva zile în ţară, pentru a petrece alături de familie vacanţa de iarnă, după ce a făcut parte din staff-ul francezului Burle în Oman – unde a câştigat cam tot ce se poate câştiga (într-un fotbal mai slab cotat), acum acesta prinzând un contract mai bun financiar, chiar dacă în Liga a II-a. “Al Mu’aidar are ca obiectiv promovarea şi sper să realizăm acest lucru. Din păcate, am pierdut exact ultimul meci înainte de plecarea acasă, aceasta fiind prima înfrângere din acest sezon, dar suntem în continuare pe primul loc” – povesteşte Movilă despre noua sa experienţă, într-un campionat atipic, cel al ligii secunde din Qatar. Asta pentru că, din cele 18 echipe ale campionatului, nu mai puţin de 14 sunt “sateliţi” ai grupărilor din prima ligă şi, implicit, nu au drept de promovare! Practic, doar 4 echipe se luptă pentru promovare, trei dintre acestea compunând şi podiumul, miza , financiar, fiind una importantă: “Orice echipă ajunge în primul eşalon are asigurată suma de 5 milioane de dolari de la federaţia din Qatar”. Să nu uităm, Qatar este statul care va organiza Cupa Mondială din 2022, fapt pentru care se investeşte mult în fotbal. Al Mu’aidar Doha are un stadion de 27.000 de locuri, este un club fondat în 1996 şi are culorile alb-vişiniu.
Sfat pentru Budescu: “Să vină în Qatar”
Movilă speră ca, în scurt timp, numărul românilor din fotbalul qatarez să se mărească, alături de acesta, la Al Mu’aidar fiind şi antrenorul cu portarii Mihai Barbu (fost la Astra, Oţelul şi Buzău). Un alt ploieştean, Constantin Budescu, pe care “Mov” îl cunoaşte foarte bine, este “tentat” de Al Ahli, la începutul lui 2016 urmând să se discute transferul internaţionalului român la echipa din Qatar. “Ahli este un club puternic, dar are un sezon slab, până acum. Este un fotbal care s-ar potrivi lui Budescu, un fotbal tot mai puternic, dovadă că vin aici tot mai mulţi jucători din Europa” – spune Movilă, în Qatar activând, la echipa Al Sailya, şi internaţionalul Dragoş Grigore.
Alţi prahoveni în fotbalul “exotic”
Prezenţa lui Movilă în eşalonul secund din Qatar nu este singura “aventură” a prahovenilor în fotbalul “pierdut” pe harta lumii, ultimul exemplu fiind plecarea lui Florin Pârvu ca antrenor la tineretul chinezilor de la Henan. Un alt technician, Ciprian Panait – antrenor originar din Ceptura este la Al Hilal Ryad, pe primul loc în Arabia Saudită în campionatul de tineret, Under 21, acesta bifând, pentru o scurtă perioadă, sezonul trecut, şi un mandat la prima echipă, după demiterea lui Reghecampf, Hilalul fiind un club foarte important pentru fotbalul din Asia. Nu numai antrenorii, ci şi câţiva jucători din judeţul nostru au plecat “unde au văzut cu ochii” pentru a căuta contracte şi condiţii pe care fotbalul prahovean nu le mai poate oferi, Alex Ciocâlteu fiind în Liban, iar Gabi Frâncu în Cipru. Sinăianul Ciocâlteu – fost la FC Braşov şi Conpet – joacă pentru Racing Beirut (locul 7 în Liga I din Liban), în timp ce Frâncu (jucător născut în Vălenii de Munte, care a jucat ultima dată la Unirea Tărlungeni) evoluează în Liga a II-a din Cipru, la Othellos Athienou, club aflat pe locul 5 în eşalonul secund, la trei puncte de locurile care asigură promovarea în prima ligă cipriotă!















