Marian Dima
Antrenorul prahovean Valentin Sinescu va încerca “marea provocare” – promovarea cu echipa din seria a VI-a a Ligii a III-a, CSM Sighetul Marmaţiei.
Aflată la 5 puncte de ocupanta locului 1 – Avântul Reghin, echipa lui Valentin Sinescu încearcă să se întărească pentru retur cu jucători prahoveni, principal “ţintă” fiind capitolul “under 19”, unde echipa are nevoie de întăriri. “Vreau să întăresc echipa cu un jucător de
valoare pe acest segment. Am discutat cu Roberto Alecsandru, fundaşul Petrolului, dar acesta mi-a mărturisit că nu ar vrea să “coboare” la eşalonul trei, preferând, să rămână la Petrolul sau să găsească o variantă la eşalonul doi valoric. Sper să găsesc, totuşi, un jucător ploieştean care să meargă la Sighet şi să ajute la realizarea obiectivului” – spune Sinescu. Fostul principal şi secund de la Astra şi secund de la prim-divizionarele Petrolul şi Oţelul, în ultimii ani, va reveni la Sighet luna viitoare, urmând să plece în cantonament la Băile Felix.















