ANM a actualizat luni prognoza meteo pe următoarele două săptămâni. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

BANAT
În cea mai mare parte a intervalului de prognoză se vor înregistra temperaturi maxime, în medie regională, de 5…9 grade, valori ce caracterizează o vreme uşor mai caldă decât normal pentru luna decembrie. Temperaturi diurne mai coborâte, dar în limitele climatologic specifice, vor fi posibile în perioada 11-13 decembrie, dar şi spre sfârşitul celor două săptămâni de referinţă, când sunt estimate valori de 3…5 grade, mediat pe regiune. Mediile minimelor vor fi în general uşor peste pragul de îngheţ, 0 la 3 grade, exceptând intervalul 12- 16 decembrie când vor predomina valorile negative, de altfel normale pentru data calendaristică. În jurul datei de 9 decembrie vor fi ploi slabe, locale, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va creşte din nou după data de 16 decembrie.

CRIŞANA

Regimul termic diurn va fi caracterizat -în cea mai mare parte a intervalului de prognoză- de valori mai ridicate decât cele climatologic specifice perioadei, cu medii regionale ale maximelor de 5…8 grade. Temperaturi mai coborâte, dar apropiate de mediile multianuale, vor fi posibile în perioada 11-13 decembrie, dar şi spre sfârşitul celor două săptămâni de referinţă, când sunt esimate valori mediate de 2…5 grade. În privinţa minimelor nocturne, sunt de aşteptat valori în general uşor peste pragul de îngheţ, 0 la 3 grade, exceptând intervalul 12-15 decembrie, când vor predomina temperaturile negative. În jurul datei de 9 decembrie vor fi ploi slabe, locale, apoi probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi în creştere după data de 16 decembrie.

TRANSILVANIA

În mare parte a intervalului de prognoză, temperaturile maxime se vor menţine uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă din an, cu valori medii de 3…6 grade. Temperaturi diurne ușor mai coborâte, dar în limitele climatologic specifice, vor fi posibile spre sfârşitul celor două săptămâni de referinţă. Minimele termice vor fi uşor negative şi se vor încadra, în medie regională, între -3 şi 0 grade, cu valori posibil mai scăzute, dar apropiate de norma pentru a doua decadă a lunii în curs, în perioada 12-16 decembrie. În intervalul 9-10 decembrie, local se vor semnala precipitaţii mixte, slabe, apoi probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va creşte din nou începând din 16 decembrie.

MARAMUREŞ

În cea mai mare parte a intervalului de prognoză, se vor înregistra medii regionale ale maximelor termice de 4…7 grade, valori ce caracterizează o vreme uşor mai caldă decât normal pentru luna decembrie. Temperaturi diurne mai coborâte vor fi posibile în perioada 11- 13 decembrie, dar şi în a doua săptămână, când sunt esimate valori de 2…4 grade, mediat pe regiune. Mediile minimelor vor fi în general în jurul a 0 grade, exceptând intervalul 12-16 decembrie când vor predomina valorile negative, de -4…-2 grade, de altfel normale pentru data calendaristică. În intervalul 9-10 decembrie vor fi precipitaţii slabe, predominant ploi, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va creşte din nou după data de 15 decembrie.

MOLDOVA

La începutul intervalului de referinţă, regimul termic va fi caracterizat de valori peste cele climatologic specifice în luna decembrie, fiind de aşteptat, în medie pe regiune, maxime de 5…9 grade şi minime în jurul a 0 grade. După data de 14 decembrie se estimează o răcire a vremii ce va determina înregistrarea unor temperaturi maxime apropiate de cele normale, respectiv 2…5 grade, în timp ce minimele nocturne se vor menţine mai ridicate decât mediile multianuale caracteristice. În jurul datei de 10 decembrie local vor fi ploi sau lapoviţă, neînsemnate cantitativ, iar probabilitatea pentru precipitaţii va creşte după data de 17 decembrie.

DOBROGEA

Intervalul celor două săptămâni va fi caracterizat de valori termice peste cele specifice în luna decembrie. Astfel, ziua vor fi în medie 5 la 9 grade, iar noaptea valori uşor pozitive, în marea lor majoritate între 1 şi 3 grade. La sfârşitul perioadei de referinţă va fi posibilă o răcire a vremii care să determine un regim termic mai apropiat de cel normal al perioadei. În jurul datei de 10 decembrie vor fi posibile ploi slabe, apoi probabilitatea pentru precipitaţii va creşte după data de 16 decembrie.

MUNTENIA

Intervalul de prognoză va fi caracterizat de valori termice peste cele specifice în luna decembrie. Astfel, ziua vor fi în medie 4 la 9 grade, iar noaptea valori uşor pozitive (0…3 grade) la început, apoi preponderent negative, cu -4…-2 grade, mediat pe regiune. La sfârşitul celor două săptămâni, va fi posibilă o răcire a vremii care să determine un regim termic mai apropiat de cel normal al perioadei. În jurul datei de 10 decembrie vor fi posibile ploi neînsemnate cantitativ şi burniţe, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va creşte după data de 17 decembrie.

OLTENIA

Vremea va fi în general caldă pentru această perioadă. Astfel, ziua vor fi în medie 6 la 9 grade (valori chiar mai ridicate în primele 2 zile), iar noaptea se vor înregistra temperaturi uşor pozitive (0…3 grade) la început, apoi sub pragul de îngheţ, cu -3…-1 grad, mediat pe regiune. La sfârşitul celor două săptămâni, este estimată o răcire a vremii care să determine un regim termic mai apropiat de cel normal al perioadei. Probabilitatea pentru precipitaţii va creşte după data de 17 decembrie.

LA MUNTE

În cea mai mare parte a intervalului, dar cu precădere în primele zile, valorile termice se vor situa peste norma termică a perioadei, cu maxime diurne în general pozitive, în medie de 0…5 grade şi minime de -5…-2 grade. Temperaturi mai scăzute sunt estimate în jurul datei de 10 decembrie şi posibil la sfârşitul celor două săptămâni. În perioada 9-10 decembrie vor fi precipitaţii slabe, sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, iar probabilitatea pentru precipitaţii va creşte din nou după data de 16 decembrie.