 N.Dumitrescu
N.Dumitrescu
  Începând de ieri,  social-democratul Cristian Mihai Ganea este noul primar interimar al municipiului Ploieşti. Desemnarea a avut loc  în şedinţa legislativului local, după ce, iniţial, a fost supus votului demiterea din funcţia de viceprimar cu atribuţii de primar a lui Iulian Teodorescu. Şedinţa de ieri a fost una maraton, cu repetiţie chiar, având în vedere că debarcarea lui Teodorescu a avut loc într-o primă întrunire  a legislativului, începută la ora 11, 00 şi finalizată după ora 15,00, iar   preluarea atribuţiilor primarului municipiului Ploieşti, de către Cristian Ganea, a fost suspusă votului în cadrul unei  noi şedinţe  convocate “de îndată”, la ora 16,30.  Odată cu aceste schimbări, Primăria Ploieşti pierde şi pe viceprimarul Iolanda Băzăvan,  până ieri aceasta îndeplinind, prin dispoziţie, sarcinile  de viceprimar pe care le preluase de la Teodorescu.
Analizând  durata  – a început la ora 11, 00 şi s-a terminat după ora 15,00 –  şi modul în care s-a desfăşurat, prima parte a şedinţei de ieri a Consiliului Local Ploieşti poate intra, cu succes, în istoria contemporană a administrării municipiului reşedinţă de judeţ. Şi asta deoarece, inclusiv atunci când se discută şi sunt supuse votului chestiuni serioase de interes pentru comunitate, consilierii locali trag de timp şi se tachinează reciproc, nelipsite fiind pauzele lungi şi  dese, pentru consultări sau pentru potolirea foamei, cu covrigi! Urmare a şedinţei de ieri, Ploieştiul înregistrează  o situaţie cu caracter unic în ceea ce priveşte conducerea municipalităţii: într-un interval de patru ani, oraşul a avut un primar ( pe Iulian Bădescu, ales în iunie 2012 prin votul ploieştenilor) şi doi viceprimari cu atribuţii de primar, desemnaţi în martie 2015 (Iulian Teodorescu) şi ieri (Cristian Ganea), prin votul consilierilor locali. De departe, însă, principalul motiv pentru care a fost atât de multă agitaţie în şedinţa Consiliului Local Ploieşti l-a reprezentat proiectul de hotărâre ce a vizat schimbarea din funcţia de viceprimar cu atribuţii de primar a lui Iulian Teodorescu. Proiectul a fost iniţiat de grupul de consilieri PNL,  motivul invocate fiind că  Iulian Teodorescu, în calitatea sa de viceprimar cu atribuţii de primar, nu a ştiut să gestioneze, aşa cum trebuie,  activitatea de la nivelul conducerii Primăriei Ploieşti, totul culminând cu incapacitatea  municipalităţii  de a absorbi fondurile europene necesare pentru finalizarea celor 11 investiţii ce ar fi trebuit să fie gata la sfârşitul acestui an, capac punând însă ornamentele pentru Sărbătorile de Iarnă, care au împodobit doar  zona centrală. Aşa că, ieri, s-a supus la vot  înlăturarea lui Teodorescu  de la conducerea municipalităţii,  dintre cei 24 de consilieri prezenţi 19 votând “pentru”,  iar trei “împotrivă”, fiind înregistrate şi două abţineri. De menţionat că,  înainte de exercitarea votului – care a fost secret, cu bileţele – viceprimarul Iolanda Băzăvan a anunţat că nu va participa la vot, motivul fiind unul explicabil. Aceasta şi-a pierdut, ieri,  mandatul odată cu înlăturarea lui Teodorescu din Executiv, de la care a preluat atribuţiile de viceprimar.
După  o pauză de  peste o oră de la finalizarea primei şedinţe, ieri  după-amiază, la ora 16,30, consilierii locali s-au întrunit din nou, primul punct pe ordinea de zi fiind “preluarea atribuţiilor  primarului municipiului Ploieşti de către viceprimarul Cristian Mihai Ganea” (în foto). Votul a fost secret, cu bileţele,  fiind înregistrate 16 voturi “pentru”,  unul “împotrivă” şi două abţineri, cu precizarea că Ganea nu a votat, iar Iulian Teodorescu  a lipsit de la cea de-a doua şedinţă.  Conform proiectului de hotărâre aprobat ieri, Ganea va reprezenta municipiul Ploieşti în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române sau străine, precum şi în justiţie. Noul primar interimar a  fost felicitat pentru funcţia obţinută, ba, câţiva dintre consilieri  liberali i-au trasat şi câteva sarcini, una dintre ele fiind  aceea de a-i demite pe doi dintre directorii  instituţiilor aflate în subordinea Consiliului Local Ploieşti, respectiv pe cei de la Sistemul de Gospodărire Urbană şi de la Hale şi Pieţe. Mulţumind pentru  votul şi încrederea acordate, noul viceprimar cu atribuţii de primar a declarat: ”Am să fac tot ceea ce îmi stă în putinţă  pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă Ploieştiul. Este uşor  să găseşti nereguli, însă mai greu este să le rezolvi. Dar, suntem aici pentru întreaga comunitate ploieşteană”.
De menţionat că, în perioada imediat următoare, aleşii  vor trebui să  desemneze din rândul lor un nou viceprimar – eventual doi viceprimari – asta în funcţie de negocieri.
 
			 
		













