Cine întocmește planurile de recuperare pentru copiii cu handicap ?

Am un copil cu handicap care are nevoie de recuperare. Mă interesează cine întocmește și monitorizează planurile de recuperare pentru copiii cu astfel de probleme. Ioana Popa, Ploiești
* * *
Planurile de recuperare pentru copiii cu handicap sunt întocmite și monitorizate de specialiștii serviciului de evaluare complexă pentru copii din cadrul Direcției generale de asistență socială și protecția copilului. Planurile de recuperare sunt întocmite cu consultarea părinților și a copilului, în funcție de gradul său de maturitate. Monitorizarea planului de recuperare se face în baza unui contract încheiat cu părinții copilului, prin care se stabilesc responsabilitățile părților. Pentru copiii aflați în protecție specială, monitorizarea planurilor de recuperare revine managerilor de caz.
___________________
Dragi cititori, acest spaţiu de pagină vă aparţine. Aici îşi vor găsi loc punctele
dumneavoastră de vedere în legătură cu ceea ce vă frământă, vă nemulţumeşte, vă îngrijorează,
aţi dori schimbat sau credeţi că merită apreciat.