Lansare a unui nou portal juridic – ROLII

Potrivit unui comunicat al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), miercuri, 16 decembrie, va avea loc conferinţa de lansare a Portalului de Jurisprudenţă Românească, ROLII. Proiectul este derulat prin Institutul Român pentru Informaţii Juridice (Romanian Legal Information Institute – ROLII), în colaborare cu CSM.
Tot CSM anunță că, odată cu lansarea acestui proiect, vor fi publicate pe portalul ROLII inclusiv hotărâri judecătorești definitive din ceilalţi ani anteriori, începând cu anul 2007. Portalul pe care îl va deține ROLII va număra aproximativ 20.000.000 de hotărâri judecătorești definitive.

Jandarmeria română, felicitată pentru profesionalism

În contextul lucrărilor reuniunii organizate la București de comitetul interministerial de nivel înalt al EUROGENDFOR (Forța de Jandarmerie Europeană), ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, a felicitat Jandarmeria Română pentru “poziția onorantă” deținută în cadrul Forței de Jandarmerie Europeană şi a subliniat importanţa colaborării active a acestei arme cu structurile MAI.
Totodată, au fost apreciate eforturile depuse de Jandarmerie și Poliție, dar și foarte buna colaborare cu celelalte instituții cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței naționale, care au avut ca rezultat cel mai ridicat nivel al siguranței cetăţeanului înregistrat în ultimii șase ani, aceste realităţi făcând ca România să fie un stat sigur, generator de stabilitate și securitate în regiune, dar și un contributor important la efortul internațional de combatere a criminalității.