Nicoleta Dumitrescu
Fiind unul dintre cele mai importante judeţe ale ţării, din punct de vedere economic, judeţul Prahova va avea, de acum încolo, noi oportunităţi de promovare şi dezvoltare a mediului de afaceri. Acest lucru va fi posibil prin intermediul Centrului de afaceri multifuncţional „Lumina Verde”, amplasat în imediata apropiere a sediului administrativ al Parcului Industrial Ploieşti, a cărui deschidere oficială a avut loc ieri. Cu o arhitectură revoluţionară, construcţia – realizată din metal, sticlă şi beton armat – este considerată cea mai mare şi modernă clădire pentru expoziţii nu doar de la nivel de judeţ, ci şi din regiunea Sud–Muntenia.
După mai bine de trei ani de la semnarea contractului de finanţare a investiţiei, ieri a avut loc deschiderea oficială a Centrului de afaceri multifuncţional ,,Lumina Verde”, situat lângă sediul administrativ al Parcului Industrial Ploieşti, pe strada Elipsei nr. 1. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, valoarea finală fiind de 37.529.462,65 de lei, jumătate din sumă fiind contribuţie a Consiliului Judeţean Prahova. Pentru toţi cei prezenţi ieri la eveniment – oficialităţi şi aleşi judeţeni – clădirea, atât ca formă, cât şi ca amenajare interioară, a impresionat la propriu. Concret, clădirea are o arhitectură deosebită – “cu unghiuri la 15 grade şi 85 de grade”, după cum a explicat proiectantul – elementele clasice ale unei construcţii, din beton armat, fiind îmbinate ingenios cu cadre de metal şi pereţi din sticlă, de culoare verde, pentru spectaculozitate, din sticlă fiind realizate inclusiv unele dintre treptele scărilor interioare. Mai mult decât atât, investiţia beneficiază de cel mai performant sistem de încălzire eco, graţie surselor de energie regenerabile utilizate, respectiv panouri fotovoltaice, corpuri de iluminat prevăzute cu panouri solare pentru iluminatul exterior, pentru producerea apei calde menajere utilizându-se energia solară, iar pentru sistemul de încălzire prin pardoseală vor fi utilizate pompe de căldură apă-sol. “Centrul de afaceri multifuncţional «Lumina Verde» reprezintă unul dintre proiectele prioritare dezvoltate în cadrul planului integrat de dezvoltare al Polului de Creştere Ploieşti. Realizat ca o structură de sprijin pentru afaceri, obiectivul general al acestei investiţii vizează promovarea şi dezvoltarea mediului de afaceri. Se urmăreşte dezvoltarea mediului de afaceri prin sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea spiritului antreprenorial în rîndul elevilor şi al studenţilor, promovarea conceptului de dezvoltare economică durabilă în mediul de afaceri, a conceptului petrol şi energie verde”, au declarat reprezentanţii administraţiei judeţene. Clădirea a fost realizată pe un teren în suprafaţă de peste 9.000 mp, aflat în domeniul public al judeţului, investiţia fiind realizată din două corpuri de clădire pe două etaje – unite la nivelul primului etaj – unul cu destinaţia de birouri, iar celălalt având destinaţia de spaţiu expoziţional, existând totodată şi o zonă de expoziţie în aer liber. Întrebaţi când ar urma să fie organizată prima expoziţie, reprezentanţii Consiliului Judeţean Prahova ne-au declarat că, mai întâi, trebuie desemnat un administrator, cel mai probabil la începutul anului viitor, care, după ce va fi selectat, va trebui să realizeze un plan bine stabilit în ceea ce priveşte folosirea spaţiilor clădirii, inclusiv închirierea celor pentru birouri sau pentru organizarea de expoziţii. Aleşii judeţeni şi-au exprimat speranţa ca prima expoziţie, pe tema energiilor regenerabile, să fie organizată în primăvara anului viitor.













