Marian Dima

După ce a strâns cei mai buni atleţi români, la Buşteni, cu prilejul Galei Atletismului Românesc, zilele trecute, oraşul de la poalele Caraimanului a găzduit prima gală a celor mai valoroși alpiniști din România, intitulată sugestiv ”Echipe românești în Trilogia Alpilor”.
Evenimentul a adus laolaltă peste 100 de campioni, maeștri emeriți ai sportului, reuniți într-o poveste despre curaj, angajament, performanță, la Buşteni toţi alpiniştii simţindu-se „ca acasă”, staţiunea prahoveană fiind, ani de-a rândul, gazda unor etape din Cupa Mondială de escaladă.
În cadrul galei au fost răsplătiți pentru performanțele lor unii dintre cei mai buni alpiniști tehnici din țară, și anume: Cătălin Crețu, Victor Dinu, Alex Găvan, Teofil Vlad și Horia Colibășanu. Aceștia au primit titlul de ”Ambasador onorific al orașului Bușteni”. Tot cu acest prilej, Emanoil Savin, primarul orașului prahovean, a conferit titlul de ”Cetățean de onoare al orașului Bușteni” lui Zsolt Torok, alpinist cu peste 20 de ani de experienţă, printre realizările căruia se numără „Trilogia Alpilor” – care cuprinde Peretele Nordic Eiger, Matterhorn și Grandes Jorasses și expediția „Nanga Parbat”, în premieră românească.
Seria manifestărilor festive dedicate sportului şi sportivilor va continua la Buşteni cu o serbare dedicată columbofililor.