Bogdan Chitic
Loturile feminine de baschet „U16” şi „U18” ale CSS-CSM Ploieşti au profitat de pauza competiţională pentru a-şi desfăşura, în aceste zile, la Sinaia, stagiul centralizat de pregătire montană. Sub comanda antrenoarei Corina Savu, nu mai puţin de 22 de jucătoare se pregătesc la poalele munţilor Bucegi, într-un cantonament bazat pe acumulări fizice, înaintea Sărbătorilor.
Fetele au urcat la munte de pe data de 16 decembrie, după desfăşurarea ultimelor etape din sezonul regulat al Campionatelor Naţionale, şi vor reveni la Ploieşti în cursul zilei de mâine, după ce vor încheia, practic, un ciclu de o săptămână foarte solicitant din punct de vedere fizic.
„Pauza relativ scurtă dintre ultimele meciuri din acest an, la echipele sub 16 şi sub 18 ani, dar şi la Liga I, şi debutul oficial al echipei de senioare în 2016, pe 10 ianuarie, în Sala Sporturilor, cu Olimpia CSU 2 Braşov, ne-a făcut pe noi, antrenorii clubului, să ne împărţim sarcinile în toată această perioadă. Astfel, eu am urcat cu junioarele în cantonament la Sinaia, colega mea, Loredana Munteanu, se află la Bucureşti, la Balcaniadă, alături de Ioana Ilaş, Ştefania Ionescu, Ana Maria Casale şi Lorena Stănică, iar domnul Robert Munteanu continuă, la Ploieşti, pregătirea cu trei fete de la Liga I, şi anume Ioana Ghizilă, Mara Funieru şi Andreea Popescu. Până la finalul anului, ne vom pregăti inclusiv în perioada dintre Crăciun şi Revelion, după care fetele vor beneficia de trei zile de pauză şi se vor întoarce la antrenamente pe data de 3 ianuarie”, a declarat antrenoarea Corina Savu.
Echipa sub 16 ani de la CSS-CSM Ploieşti, pregătită de Loredana Munteanu, s-a calificat cu victorii pe linie la faza semifinală, formaţia sub 18 ani, sub îndrumarea Corinei Savu, va evolua în meciurile pentru locurile de clasament 17-32, iar echipa de senioare, angrenată în campionatul Ligii I, va porni în 2016 de pe locul 6 al seriei a 2-a, cu un bilanţ de o victorie şi cinci înfrângeri.