Un african, de puțin timp recunoscut ca azilant în Germania, se plimba mândru pe străzile noului său oraș (Berlin)…
Se adresă primului întâlnit, spunându-i:
– Mulțumesc, dragă germanule, vă mulțumesc că m-ați primit în țara voastră minunată, că mi-ați oferit ajutor, adăpost și asigurare medicală!
Cel căruia i se adresase răspunse:
– Vă înșelați, eu sunt albanez !
Omul merse mai departe și se adresă unei alte persoane:
– Mulțumesc, pentru că m-ați primit în așa o țară frumoasă ca Germania !
Acesta îi răspunde:
– Eu nu sunt neamț, eu sunt român !
Mai întâlni o persoană și spuse din nou:
– Mulțumesc pentru minunata Germanie !
Cel interpelat ridică din umeri și zise :
– Eu nu sunt german, sunt egiptean !
Apoi zări o femeie mai vârstnică și o întreabă:
– Sunteți nemțoaică?
– Nu, zise femeia, sunt turcoaică!
Nedumerit, o întreabă:
– Dar unde sunt, femeie, toți nemții ăștia?
Femeia se uită la ceas și spuse:
– Probabil la muncă!
* * *
Cumpărături de Crăciun
De Crăciun, judecătorul, relaxat, îl întrebă pe arestat:
– De ce eşti acuzat?
– Mi-am făcut cumpărăturile de Crăciun prea repede.
– Asta nu-i crimă, cu cât înainte?
– Înainte de deschiderea magazinului!
* * *
Anunț matrimonial:
“Sunt băiat cuminte: mă culc la 22:00, mă trezesc la 06:00, nu beau, nu fumez, nu mă droghez, nu-mi înșel partenera, nu mă duc la discotecă! Dar, în curând, o să ies eu de la pușcărie!”
* * *
Cerere în căsătorie
Un tânăr se întoarse acasă foarte trist, după ce se dusese ca să ceară mâna prietenei sale…
Văzându-l abătut, tatăl său îl întrebă:
– Ce s-a întâmplat? Te-a refuzat?
– Da! Mi-a tras şi o palmă!
– Cum aşa?! Nu i-ai spus, cum te-am învăţat eu: “Draga mea, timpul se opreşte în loc pentru mine, când privesc în ochii tăi!”?
– Vai! Asta era?! Am greşit formularea! I-am spus: “Ai o faţă de-mi stă ceasul!”
* * *
Apel la 112
– Alo, 112?
– Care este urgenţa dv.?
– Două fete se bat pentru mine.
– Şi care este problema?
– Aia urâtă e pe cale să învingă!
* * *
La farmacie
O femeie intră la farmacie:
– Aveţi ceva ieftin pentru slăbit?
– Da, plasture!
– Şi unde se pune?
– Pe gură!
* * *
Un copil îi spune mamei:
– Am decis să nu mai învăţ.
– Păi cum aşa? întrebă mama.
– Am auzit că cineva a fost ucis pentru că ştia prea multe.
* * *
De ce în India căsniciile sunt cele mai trainice?
Deoarece la nuntă soţului i se dăruieşte o armă, iar soţiei i se desenează un punct roşu pe frunte.
* * *
Domnule, aici nu puteţi parca, deoarece pe aici trec persoane foarte importante: miniştri, senatori, deputaţi.
– Nu e nicio problemă, am antifurt!
* * *
Şeful a postat astăzi pe Facebook: „Sunt bolnav.” Deja 27 de colegi i-au dat Like…
* * *
Gheorghe îl vede pe Ion că taia un copac gros cu un briceag şi-l întreabă:
– Ioane, n-ar fi mai simplu să foloseşti toporul sau drujba?
– Ba da, dar sunt plătit cu ora!
* * *
Am sunat azi la muncă…
– Şefu’, a murit soacră-mea azi dimineaţă… o să am nevoie de liber de la muncă.
– Îmi pare rău s-aud asta… te înţeleg, ia-ţi concediu cât ai nevoie.
– Mulţumesc, şefu’! Vor fi vreo 10-15 ani, depinde cât o să-mi dea judecătorul…
Ion şi Gheorghe stăteau la un pahar de bere.
– Azi, când am venit de la serviciu, erau pe stradă vreo 5 care îl băteau pe unu. Eram cam grăbit, aşa că nu ştiam ce să fac: să mă bag, sau să-mi văd de drum?
– Şi, te-ai băgat?
– Până la urmă m-am băgat.
– Şi, cum a fost?
– Mamă, ce bătaie şi-a luat ăla…
* * *
– Dragul meu, poţi să mă feliciţi: astăzi am trecut de şase ori pe culoarea roşie a semaforului şi n-am fost
amendată. Iar cu banii economisiţi mi-am cumpărat această superbă rochiţă!
* * *
Cele 4 avantaje majore ale laptelui matern
Examen final la facultatea de medicină. Studentul, nu neapărat unul foarte bine pregătit se holbează neajutorat la foaia de examen. Subiectul: „Scrieţi 4 avantaje ale alăptatului la sân”.
Ce să scrie? Oftează, se gândeşte şi în final se hotărăşte să scrie ce-i trece prin minte.
1. Laptele nu necesită fierbere.
2. Pisica nu-l poate fura.
3. E disponibil oricând e nevoie de el.
Şi, totuşi, se cereau 4 avantaje… Oftează din nou şi deodată se luminează… înfaşcă stiloul şi scrie:
4. E disponibil în recipiente atrăgătoare.













