N.Dumitrescu
Lipsa pazei a făcut ca, în continuare, în pădurile din Prahova să se fure ca… în codru, situaţie care a determinat conducerea Instituţiei Prefectului Prahova ca în şedinţa de ieri a Colegiului Prefectural să fie analizate măsurile şi procedurile pentru reducerea la maximum a riscurilor privind introducerea pe piaţă a lemnului exploatat ilegal. Conform datelor prezentate de către Direcţia Silvică Prahova, în acest an, valoarea pagubelor din tăieri de arbori a fost estimată la peste 400.000 de lei, fiind întocmite zeci de procese verbale de constatare a acestui gen de infracţiuni. Reprezentanţii DSP susţin că tăierile ilegale au mai început să scadă şi ca urmare a introducerii sistemului care vizează posibilitatea de verificare a legalităţii transportului de lemn de către cetăţeni.
Jugureni, Filipeştii de Pădure, Ceraşu, Măgureni sunt zonele considerate „negre” pe harta pădurilor din Prahova în care se recoltează ilegal material lemnos. Exemplele au fost menţionate, ieri, în cadrul şedinţiei Colegiului Prefectural, de către Cosmin Birjaru, inginer pe probleme de fond forestier în cadrul Direcţiei Silvice Prahova. „Condiţiile sociale precare ale unor comunităţi, precum şi alţi factori au determinat ca presiunea asupra pădurii să se intensifice, iar lipsa măsurilor de pază asupra pădurilor particulare fără contracte de servicii silvice să afecteze şi pădurile proprietatea publică a statului. Aceasta a făcut ca anumite zone din judeţul Prahova, precum Ceraşu-Slon, Jugureni-Valea Unghiului, Filipeştii de Pădure-Măgureni să fie, în continuare, cele mai întâlnite zone de unde se recoltează ilegal material lemnos. În acest context, activitatea de pază a pădurii, la nivelul Direcţiei Silvice Prahova, s-a concretizat, în acest an, prin întocmirea a 41 de procese verbale de infracţiune – din care 25 în păduri proprietate publică a statului, 616 contravenţii silvice – din care 402 în proprietatea statului, valoarea pagubelor din tăieri de arbori fiind estimată la 457.305 lei. Totodată, personalul cu atribuţii de pază a pădurilor a participat, împreună cu reprezentanţi ai poliţiei şi jandarmeriei, la efectuarea a 2.345 de acţiuni privind controlul circulaţiei materialului lemnos, iar valoarea amenzilor aplicate a fost de 129.300 de lei, fiind confiscat un volum de 717 metri cubi”, a declarat reprezentantul Direcţiei Silvice Prahova. Din datele prezentate a mai reieşit faptul că, de departe, cea mai mare problemă în ceea ce priveşte furtul de lemne este înregistrată în cazul suprafeţelor care nu au contracte de pază, însă nereguli au fost constatate inclusiv acolo unde ar fi trebuit să fie vigilenţi chiar pădurarii. Astfel, s-a precizat că în urma verificărilor efectuate în ocoalele silvice, în situaţia în care s-a constatat că a fost vorba despre tăieri ilegale, pagubele s-au imputat pădurarilor, considerându-se că a fost vorba despre neglijenţă în serviciu. Astfel, în urma celor peste 1.800 de inspecţii, valoarea sumelor imputate pădurarilor a fost, în total, de 46.647 de lei. La nivelul judeţului Prahova sunt 162 de pădurari şi 32 de şefi de districte silvice, Cosmin Birjaru precizând că aproape tuturor pădurarilor le-a fost imputată o anumită sumă, valoarea variind în funcţie de cele constatate în urma verificărilor. „ Pe tema tăierilor ilegale, în cantoanele silvice, inspecţiile vor continua. La finalul acestora vom şti care sunt pagubele în fondul forestier administrat de noi, vom face o analiză şi vom dispune măsurile care se impun”, ne-a mai precizat Cosmin Birjaru. Pe de altă parte, reprezentantul DSP a ţinut să mai menţioneze faptul că, în comparaţie cu anii trecuţi, tăierile ilegale sunt în scădere, ca urmare a introducerii sistemului ce vizează posibilitatea de verificare a legalităţii transportului de lemn de către cetăţeni prin apelarea numărului unic de urgenţă 112. „Este de remarcat faptul că măsurile sporite privind combaterea comercializării lemnului tăiat ilegal au fost corelate cu cele privind posibilitatea confiscării acestuia şi chiar a mijloacelor de transport utilizate, ceea ce a dus la creşterea eficienţei activităţii în acest domeniu”,a mai menţionat reprezentantul DSP. De la acesta am mai aflat faptul că în unele dintre cele nouă cantoane silvice din Prahova au fost confiscate căruţe ca urmare a faptului că, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că au fost utilizate pentru transportul ilegal de lemn, iar după finalizarea acţiunilor din instanţele de judecată vor fi scoase la vânzare. Direcţia Silvică Prahova administrează o suprafaţă de fond forestier de 90.697 de hectare- proprietate publică a statului, şi 21.106 hectare – proprietate privată sau publică a unităţilor teritorial-administrative.














