• În schimb, pentru revizuirea studiului de fezabilitate s-au prezentat șapte firme sau asocieri

Violeta Stoica

Până la sfârșitul acestui an, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) ar putea să anunțe semnarea contractului de proiectare/ execuție a două loturi din autostrada Comarnic-Brașov, precum și al celui de servicii de revizuire a studiului de fezabilitate pentru restul tronsonului care nu a intrat în licitație în vara acestui an.
Estimările referitoare la semnarea contractelor menționate se bazează pe faptul că pe 15 septembrie au fost deschise ofertele pentru revizuirea studiului de fezabilitate, iar pe 13 octombrie – cele pentru proiectarea și construirea celor două loturi de câțiva kilometri din capetele tronsonului – la Comarnic, respectiv la Cristian.
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) verifică, în această perioadă, dosarele depuse în cadrul a două proceduri de achiziție care vizează proiectarea și construirea autostrăzii Comarnic-Brașov. Cum legislația în materie de achiziții publice este încă foarte greoi de pus în practică, este dificil de spus când se va încheia etapa de selecție a celor mai bune documentații și tarife depuse de firmele ofertante la mijlocul lunii septembrie, respectiv pe 13 octombrie.
Conform procesului-verbal al ședinței de deschidere a ofertelor din data de 15 septembrie, pentru revizuirea studiului de fezabilitate au depus documentele solicitate de autoritatea contractantă –
CNADNR – șapte firme sau asocieri de societăți comerciale. Potrivit procesului-verbal de la deschiderea ofertelor, dacă ar fi să luăm în considerare doar criteriul prețului, pe primul loc s-ar situa asocierea Search Corporation – Technital, care a venit cu o valoare totală (inclusiv cheltuielile diverse și neprevăzute) a serviciilor pentru revizuirea studiului de fezabilitate de 7,1 milioane de lei fără TVA. Pe următoarele locuri ar fi – după prețul ofertei: asocierea Acciona Ingineria SA-Proes Consultores SA (cu prețul de 7,89 milioane de lei), asocierea Consitrans SRL-3TI Progetti Italia-Ingegneria Integrata (9,626 milioane de lei), asocierea Luca Way-Net Engineering-Progin (9,67 milioane de lei), Spea Enginering (10,34 milioane de lei), Proyapi Muhendislik Anonim Sirketi (12,39 milioane de lei) și Egis International SA (12,45 milioane de lei). De menționat că fiecare dintre ofertanți a prezentat și subcontractanții sau terții susținători pentru procedura de atribuire respectivă.
Nicio ofertă a operatorilor economici nu a fost respinsă în cadrul ședinței de deschidere, analiza în detaliu a ofertelor – în conformitate cu cerințele din documentația de atribuire – fiind în derulare.
La data de 13 octombrie, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a deschis ofertele depuse pentru proiectarea și execuția celor două loturi de câte patru, respectiv 6,3 kilometri din capetele tronsonului Comarnic-Brașov al autostrăzii A3.
Pentru lotul 1, aferent sectorului dintre kilometrii 111+300 și 115+300, adică patru kilometri dinspre Comarnic spre Predeal, s-a depus o singură ofertă. Este vorba despre asocierea Spedition Umb – Tehnostrade, care a venit cu o valoare totală ofertată de 160,32 milioane de lei.
Pentru lotul 2, aferent sectorului de 6,3 kilometri plus drum de legătură dinspre Cristian (județul Brașov), s-au depus 10 oferte, dintre care șapte asocieri de firme. Cea mai scăzută valoare cerută de posibilii contractanți pentru proiectarea și execuția tronsonului respectiv a fost a asocierii Copisa Constructora Pirenaica – Copisa Constructii – Via Carpatia Consult, cu un preț de 97,4 milioane de lei (inclusiv cheltuielile diverse și neprevăzute), iar cea mai mare valoare a fost a asocierii R-HID-Kelet Ut-EuroAszfalt, cu 156,8 milioane de lei, de asemenea incluzând în preț diversele și neprevăzutele.