Petre Apostol

Marţi seară, echipa masculină de volei Tricolorul LMV Ploieşti ar fi trebuit să joace meciul din deplasare cu CS Arcada Galaţi, contând pentru etapa a II-a din Divizia A1. Partida fusese iniţial programată pe 31 octombrie, dar din cauza unor probleme medicale apărute în lotul echipei ploieştene a fost amânată.
Interesant că oficialii forului naţional au reprogramat meciul pentru 3 noiembrie, deşi reprezentanţii clubului ploieştean au anunţat că jucătorii nu sunt complet apţi pentru a efectua deplasarea, solicitând o altă dată pentru a se juca partida.
Până la urmă, echipa ploieşteană a fost nevoită să se deplaseze la Galaţi, însă meciul nu a mai avut loc. Motivul – rar întâlnit pentru o echipă gazdă – îl reprezintă faptul că formaţia gălăţeană nu a avut legitimaţiile jucătorilor la sală. Şi mai ilar este că legitimaţiile s-au găsit, fiind aduse la sală, însă peste mai bine de o oră de la momentul programat pentru startul meciului.
Astfel, având în vedere că, în mod regulamentar, se aşteaptă doar 15 minute în această situaţie pentru prezentarea legitimaţiilor, echipa Tricolorul LMV Ploieşti a fost declarată câştigătoare la „masa verde”, urmând ca scorul să fie omologat 3:0 (25:0, 25:0, 25:0) pentru prahoveni. Totuşi, cele două echipe au jucat un meci care a avut caracter amical.
Despre situaţia de la Galaţi, antrenorul principal al echipei Tricolorul LMV, Marian Anton, a declarat: „Echipa din Galaţi nu a avut legitimaţiile la sală. I-am aşteptat, aşa cum prevede regulamentul, dar nu au fost aduse decât peste mai bine de o jumătate de oră. Aşa că am decis să jucăm un meci de antrenament, dacă tot eram la sală. Oricum, băieţii încă nu sunt refăcuţi după afecţiunea din weekend. Însă, sperăm să ne revenim până la ora jocului de duminică. Este adevărat că acum suntem pe primul loc, dar trebuie să fim realişti şi să nu ne hazardăm. Ne aşteaptă meciuri grele în continuare şi îmi doresc să fim apţi din punct de vedere al sănătăţii pentru a le aborda corespunzător”.
În urma acestui rezultat, echipa ploieşteană se menţine pe primul loc al clasamentului, cu punctaj maxim, setaveraj perfect şi un punctaveraj excelent. Doar Banatul Caransebeş şi Ştiinţa Explorări Baia Mare mai au punctaj maxim, fiecare având, însă, câte un set pierdut.
Pentru Tricolorul LMV Ploieşti urmează un meci de gală pe teren propriu, duminică, de la ora 17.00, având programată confruntarea cu formaţia campioană, CVM Tomis Constanţa, la Complexul Sportiv „Tel George Junior”.
În cadrul etapei a II-a din Divizia A1 s-au mai înregistrat următoarele rezultate:
Banatul Caransebeş – CSM Bucureşti
3:1 (25:17, 30:28, 23:25, 25:22)
VCM LPS Piatra Neamţ – SCM U Craiova
2:3 (25:22, 19:25, 25:20, 16:25, 8:15)
CVM Tomis Constanţa – ACS Volei Municipal Zalău 3:2 (26:28, 25:19, 22:25, 25:21, 15:13)
CS „U” Cluj – CS Unirea Dej
2:3 (19:25, 17:25, 25:17, 25:20, 8:15)
Dinamo Bucureşti – Ştiinţa Explorări Baia Mare
1:3 (25:21, 15:25, 19:25, 22:25)