A.M.

Tinerii cu vârsta de până la 25 de ani interesați de lumea antreprenoriatului vor avea posibilitatea să-și expună ideile și să întâlnească profesioniști din acest domeniu la „Târgul de idei de afaceri pentru tinerii ploieşteni”, care se va desfășura mâine, în municipiul reședință de județ. Evenimentul va avea loc între orele 15-19, în AFI Palace, fiind organizat de Youth Hub – Asociaţia „Un Strop de Fericire“, susţinută de Junior Achievement România, în parteneriat cu Colegiul Naţional “Mihai Viteazul” Ploieşti. La târg sunt așteptați 100 de tineri, în special adolescenţi, dar vor fi prezenţi și 40 de investitori, cu rolul de a juriza prezentările şi de a-i consilia pe participanţi. În cadrul concursului vor fi departajate ideile de afaceri, urmând să fie premiate acelea care beneficiază de cel mai bun discurs de promovare, de elemente de inovaţie, și cel mai bine fundamentate planuri de afaceri.
Domeniile reprezentate vor fi diverse: agricultura bio, producţie produse alimentare, producţie de cosmetice, IT, servicii de înfrumuseţare, catering, entartainment, artă, design interior, fotografie, accesorii şi handmade.
Evenimentul face parte din Global Entrepreneuship Week ( Săptămâna Mondială a Antreprenoriatului ) – o inițiativă internaţională de promovare a antreprenoriatului în rândul tinerilor de pe toate continentele, la care anul trecut au participat 88 de ţări cu 32.000 de activităţi.