FC Petrolul Ploieşti, cea care deţine echipa de fotbal din primul eşalon, este la un pas de faliment, după ce unul dintre creditori a invocat faptul că firma nu şi-a plătit datoriile conform înţelegerii de la masa credală. Serviciul Public Finanţe Locale (SPFL) Ploieşti, structura din primărie care se ocupă de încasarea banilor la bugetul local, a depus o cerere la judecătorul sindic, prin care solicită declararea falimentului pentru SC FC Petrolul. Conform înţelegerii creditorilor, SPFL avea de recuperat 134.277 de lei, reprezentând obligaţii de plată asumate prin planul de reorganizare şi neachitate, plus 308.964 de lei, însemnând obligaţii de plată născute după data intrării în insolvenţă. La acestea se mai adaugă, potrivit conducerii SPFL, o datorie de 800.000 de lei, care iniţial nu fusese luată în calcul. Reprezentanţii instituţiei publice reclamă că Petrolul nu şi-a plătit rata lunară.
„Iniţial, nu a fost trecută toată datoria la masa creditorilor, abia pe 18 noiembrie am câştigat un proces pentru includerea unui supliment de creanţă, în valoare de 800.000 de lei. Societatea avea un plan de reorganizare aprobat, prin care trebuia să facă anumite plăţi lunar. Pentru că nu a plătit banii cuveniţi, noi, conform legii, am solicitat falimentul la judecătorul sindic. Există o prevedere legală care permite acest lucru”, a declarat, pentru ziarul „Prahova”, directorul SPFL Ploieşti, Simona Dolniceanu.
Pentru microbişti, declararea falimentului ar fi o veste catastrofală, putând duce la destrămarea echipei, la imposibilitatea ca aceasta să mai primească drept de joc în Liga I şi la scoaterea la licitaţie a bunurilor deţinute, inclusiv a drepturilor asupra fotbaliştilor. Suporterii şi-au exprimat îngrijorarea, pe site-ul doarpetrolul.ro, dedicat „lupilor galbeni”, apărând în această săptămână un articol în care se precizează că luni a avut loc adunarea comitetului creditorilor, în care a fost votat raportul trimestrului I din planul de reorganizare, în cuprinsul căruia se arată că societatea nu şi-a respectat obligaţiile asumate. Cele mai mari datorii sunt la ANAF, care în primă fază s-a limitat să someze societatea. Următorul pas va fi, în mod firesc, ca şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală să solicite falimentul. Ceilalţi creditori incluşi în consiliul care supervizează planul de reorganizare, pe lângă ANAF şi SPFL, sunt SGU Ploieşti – societatea Consiliului Local care administrează stadionul „Ilie Oană”, firma Weco TMC şi salariaţii clubului, care şi-au desemnat un reprezentant cu drept de vot în comitetul creditorilor.
Acasă Administratia locala Serviciul de Finante Locale Ploiesti a cerut falimentul clubului Petrolul Aflata...














