Petre Apostol
Echipa masculină de volei Tricolorul LMV Ploieşti a avut un debut excelent de sezon la prima participare în eşalonul întâi. Cu trei victorii obţinute în patru partide, pierzând doar cu echipa campioană Tomis Constanţa, formaţia antrenată de Marian Anton şi Mădălin Marinescu ocupă locul secund în momentul de faţă în clasament.
Ploieştenii urmează să se confrunte sâmbătă seară, de la ora 17.00, cu CS Unirea Dej, în cadrul etapei a V-a, meci care va reprezenta al treilea consecutiv disputat pe teren propriu, la Complexul Sportiv „Tel George Junior”, după rocada efectuată la cererea formaţiei CS „U” Cluj în runda precedentă.
După jocul cu Unirea Dej, pentru Tricolorul LMV urmează o serie dificilă, întâlnind patru dintre primele cinci clasate din acest moment, deplasându-se pe terenul vicecampioanei Volei Municipal Zalău, după care va primi replica formaţiilor Banatul Caransebeş şi SCM U Craiova, pentru ca apoi să evolueze în deplasare, cu Ştiinţa Explorări Baia Mare. În ultimele două etape ale turului, ploieştenii se vor confrunta cu formaţiile din Capitală, CSM Bucureşti (pe teren propriu) şi Dinamo Bucureşti (în deplasare).
După patru etape, clasamentul arată astfel:
1. Banatul Caransebeş 4 4 0 0 0 12:2 12p
2. Tricolorul LMV Ploieşti 4 3 0 0 1 10:3 9p
3. Ştiinţa Explorări Baia Mare 4 3 0 0 1 10:4 9p
4. SCM U Craiova 4 1 3 0 0 12:7 9p
5. Volei Municipal Zalău 4 2 0 2 0 10:6 8p
6. CVM Tomis Constanţa 4 1 2 0 1 10:8 7p
7. CSM Bucureşti 4 2 0 0 2 7:6 6p
8. CS Arcada Galaţi 4 1 1 1 1 8:9 6p
9. CS Unirea Dej 4 0 1 1 2 5:11 3p
10. Dinamo Bucureşti 4 0 0 1 3 4:12 1p
11. CS „U” Cluj 4 0 0 1 3 2:12 1p
12. VCM LPS Piatra Neamţ 4 0 0 1 3 2:12 1p














