N.D.

O importantă delegaţie de diplomaţi străini va veni mâine în Prahova, iniţiativa aparţinând Camerei de Comerţ şi Industrie de la nivelul judeţului. Conform conducerii instituţiei, această vizită are caracter de premieră, având în vedere componenţa delegaţiei Ambasadorilor Ţărilor Africane acreditaţi in România. Concret, în Prahova sunt aşteptaţi şefii de misiune din următoarele ţări : Africa de Sud, Algeria, Egipt, Congo, Libia, Maroc, Nigeria, Sudan şi Tunisia. “Acţiunea este o urmare firească şi concretă a încrederii şi interesului exprimat de către înalţii diplomaţi privind cunoaşterea realităţilor comerciale şi investiţionale ale judeţului Prahova şi reprezintă o reală oportunitate în identificarea şi consolidarea posibilităţilor de cooperare atât la nivel economic, cât şi instituţional, cu popoarele continentului african”, a transmis conducerea CCI Prahova, anunţând vizita delegaţiei menţionate în judeţ.
Camera de Comerţ şi Industrie Prahova păstrează, astfel, tradiţia de a organiza întâlniri de lucru cu diplomaţi şi ambasadori din diverse state ale lumii, scopul fiind promovarea judeţului, iniţierea şi dezvoltarea de proiecte de colaborare, inclusiv în domeniul economic.