Ana M.

Ploieștiul va găzdui, pe 1 Decembrie, tradiționalele evenimente dedicate Zilei Naționale a României. La monumentul domnitorului Mihai Viteazul, festivitățile vor începe la ora 11.00, în prezența oficialităților, cu intonarea Imnului de Stat al României. Un sobor de preoți va oficia, apoi, serviciul religios, iar de la ora 11.20 reprezentanți ai instituțiilor din județ vor susține alocuțiuni, urmând ca după acest moment să depună coroane de flori la monument. La ora 12.00, pe Bulevardul Republicii va începe momentul mult așteptat de public: defilarea trupelor militare, în cadrul căreia va fi prezentată și tehnica militară și vor survola avioane din cadrul Aeroclubului „Gheorghe Bănciulescu“ din Strejnic. Între orele 12.15 și 14.00, în zona monumentului Mihai Viteazul se va desfășura un program artistic, organizat de Primăria Ploiești, iar celor prezenți la festivități le vor fi oferite, din partea municipalității, tradiționalele porții de fasole cu cârnați. Începând cu ora 18.30, ploieștenii vor putea admira o altă ceremonie spectaculoasă, organizată de Ziua Națională: deplasarea unor detașamente de militari, cu torțe, pe traseul Palatul Administrativ Ploiești –Palatul Culturii –Bulevardul Republicii –monumentul domnitorului Mihai Viteazul.