F.T.
În contextul minivacanței din perioada 28 noiembrie – 1 Decembrie, programul cu publicul la instanțele prahovene este sistat, urmând să fie judecate numai procesele care nu suportă amânare.
Astfel, după cum ne-au precizat reprezentanții Tribunalului Prahova, astăzi este ultima zi de lucru cu publicul la Registratură și la Arhivă, activitatea normală urmând să fie reluată miercuri,
2 decembrie. Și în privința ședințelor de judecată s-a modificat programul, în sensul că ultima zi în care s-au dat termene pentru dosare a fost ieri, în cele patru zile urmând să fie judecate numai dosarele pentru care legea prevede procedură în regim de urgenţă: prelungirea arestului preventiv; liberări provizorii sub control judiciar şi pe cauţiune; luarea în mod provizoriu a măsurilor de siguranţă; amânarea executării pedepsei. Registratura și Arhiva de la Curtea de Apel Ploieşti sunt închise în perioada minivacanței, iar cauzele care au primit sau vor primi termene sunt cele referitoare la arestaţi preventiv, la liberarea provizorie sub control judiciar şi pe cauţiune, la întreruperea executării pedepsei.
Programul cu publicul și în ceea ce privește ședințele de judecată este valabil, inclusiv, pentru cele cinci judecătorii din Prahova.