Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) va desemna, la sfârşitul anului, noi ambasadori ai turismului românesc, unul dintre aceştia urmând să fie designerul Cătălin Botezatu. „Voi relua un proiect lăudabil din mandatul Grapini (Maria Grapini, fost ministru delegat pentru IMM, mediu de afaceri şi turism, n.r.), cu ambasadorii turismului românesc. Iar Cătălin Botezatu, ca şi proactivitate, are acţiuni constante, o viaţă dedicată promovării României în afară, în mod sigur trebuie să îl nominalizăm şi îmi pare rău că nu s-a făcut acest lucru până acum. Bulgaria, de exemplu, a devenit din nou foarte agresivă în promovare – şi e un lucru spre care trebuie să ne uităm – a reuşit să facă un clip de 30 de secunde care a pătruns pe mapamond, în care a folosit vedete hollywood-iene în promovare. Noi avem intern valori foarte bune. Până la sfârşitul anului, voi avea o listă de propuneri, iar cu ocazia sărbătorilor vreau să facem o acţiune şi să propunem doi-trei ambasadori. Cătălin Botezatu este cap de listă”, a declarat pentru Mediafax preşedintele ANT, Anca Pavel Nedea. La rândul său, Botezatu a declarat că România ar trebui să aibă un minister doar pentru turism.”România are un potenţial extraordinar, să nu uităm că anul acesta este câştigătoarea unui premiu internaţional Lonely Planet, este pe locul întâi la recomandări ale acestui mare forum, recomandare care ţine de regiunea Transilvania. Iată, pentru prima dată, România se află într-un top recomandat tuturor oamenilor de pe mapamond. Eu cred că trebuie să profităm de asta. Am avea totodată nevoie de un minister dedicat numai turismului. Prin turism se deschid foarte multe porţi, turismul reprezintă o cale de a aduce noi investitori în România”, a declarat Botezatu pentru Mediafax. El susţine că a fost deja ambasador al României, fără să vrea, şi compară litoralul românesc cu Ibiza şi Saint Tropez. Printr-un program lansat în 2013, peste 20 de persoane au primit până în prezent titlul de ambasadori ai turismului românesc şi de asemenea paşapoarte diplomatice.














