Premierul Dacian Cioloş şi miniştrii Cabinetului său s-au întâlnit, sâmbătă dimineaţă, la Vila Lac I pentru o şedinţă informală, în care au discutat despre proiectul de buget pe 2016 şi despre absorbţia de fonduri europene. Întâlnirea a avut loc în contextul în care ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu, declara recent că Guvernul încearcă să mai „salveze” ce se poate în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene alocate României în Programul 2007-2013, alocări care însumează 28 de miliarde euro, dar 5.500 de proiecte din cele 15.000 implementate ar trebui finalizate anul acesta. La rândul său, premierul Dacian Ciloș anunța că aplicarea măsurii majorării salariilor tuturor bugetarilor cu 10 la sută nu presupune tăierea unor fonduri de la alte capitole ale bugetului de stat, dar Guvernul va face eforturi pentru creşterea absorbţiei fondurilor europene. „N-o să tăiem, în schimb o să mergem pe partea de investiţii unde am rezervat fonduri şi pentru acest capitol, atât la Ministerul Dezvoltării cât şi la Ministerul Transporturilor. Dar o să facem un efort din absorbţia fondurilor europene ca să avem şi investiţii aşa cum ne-am propus”, a precizat Cioloş.














