Alex Călinoiu

Sunt şanse mari ca, în această iarnă, autorităţile ploieştene să nu organizeze niciun foc de artificii în centrul municipiului, ca urmare a procedurilor de autorizare de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, care presupun o serie de restricţii. Spre exemplu, locul unde se amplasează obiectele pirotehnice trebuie păzit şi trebuie să se afle la cel puţin 125 de metri de alte clădiri, ceea ce e foarte greu de respectat în centrul Ploieştiului. În plus, ar fi fost nevoie şi de impunerea unor restricţii de trafic rutier în această zonă pe durata spectacolului pirotehnic.
Având în vedere situaţia actuală, conducerea Primăriei Ploieşti ia serios în calcul varianta ca în această iarnă să renunţe la focul de artificii devenit o tradiţie în municipiu, în condiţiile în care, în ultimii ani, au fost organizate spectacole pirotehnice pe 5 decembrie şi de Revelion. Mai mult, viceprimarul Cristi Ganea a dezvăluit că se analizează şi varianta ca banii care erau prevăzuţi în bugetul pentru artificii să fie donaţi familiilor victimelor din incendiul petrecut pe 30 octombrie în Clubul „Colectiv”.
Tot la capitolul “Sărbători de Iarnă”, primăria are o veste proastă şi în privinţa iluminatului festiv. După ce prima licitaţie a fost anulată, din lipsa unor oferte care să se încadreze în bugetul alocat, conducerea Servicii de Gospodărire Urbană a lansat o nouă selecţie de oferte pentru închirierea şi montarea instalaţiilor ornamentale, însă deschiderea ofertelor va avea loc abia pe 27 noiembrie. Asta înseamnă, potrivit unei adrese oficiale transmise de SGU, că nu va rămâne timp suficient pentru ca instalaţiile să fie aprinse pe 5 decembrie, cum se practica în alţi ani, iar momentul festiv din această iarnă va fi amânat şi, cel mai probabil, „mutat” undeva în preajma Crăciunului.
Singurele decoraţiuni luminoase care vor împodobi centrul Ploieştiului, în următoarea perioadă, vor fi amplasate pe Palatul Administrativ, după ce reprezentanţii Consiliului Judeţean Prahova au semnat un contract de aproximativ 60.000 de lei, iar ieri a fost predat frontul de lucru către echipa de alpinişti utilitari care va monta instalaţiile luminoase pe toate laturile Casei Albe.