Cel mai important moment din Marele Premiu al Malaeziei la MotoGP s-a produs cu 13 tururi înainte de final, atunci când Marc Marquez a abandonat după un duel cu Valentino Rossi. Italianul este acuzat că l-ar fi lovit cu piciorul pe iberic. Cu doar o etapă înainte de finalul sezonului, Rossi mai are doar şapte puncte avans faţă de Jorge Lorenzo. „Trebuie să se facă dreptate. A fost un incident urât. Corect este ca Valentino să fie sancţionat dur, pentru că l-a împins clar pe Marc”, a declarat Jorge Lorenzo, la conferinţa de presă de după terminarea cursei. „Din păcate, am pierdut mult timp cu Marc, m-a ţinut pe loc în primele tururi, apoi în cel de-al 14-lea, am încercat să intru larg în viraj, să îl încetinesc pe Marquez. Marc a pilotat doar pentru a-mi cauza mie probleme, am vrut să scap, dar n-am putut. Apoi a intrat în mine. E păcat de ceea ce s-a întâmplat, cred că dacă ar fi fost o cursă normală aş fi putut lupta cu Jorge. La Valencia va fi o cursă şi mai dificilă” , a menționat și Valentino Rossi. Oficialii celor de la Honda (echipa lui Marquez) au anunţat că vor face contestaţie şi că vor cere penalizarea lui Valentino Rossi. O eventuală pedeapsă pentru Rossi ar fi aşteptată şi de coechipierul acestuia, Jorge Lorenzo, sportiv cu care Valentino se luptă pentru câştigarea titlului mondial. Cursa din Malaezia a fost câştigată de Dani Pedrosa (Honda), acesta fiind urmat de Jorge Lorenzo (Yamaha) şi Valentino Rossi (Yamaha). Victoria lui Dani a trecut, însă, în plan secundar, importantă fiind lupta pentru titlul mondial dintre Valentino şi Jorge. În urma rezultatelor de duminică, Lorenzo s-a apropiat la şapte puncte de Rossi în ierarhia generală. Ultima etapă din calendarul competiţional se va disputa la Valencia (Spania), în data de 8 noiembrie. Clasament general: 1 Valentino Rossi 312 puncte, 2 Jorge Lorenzo 305, 3 Marc Marquez 222, 4 Dani Pedrosa 190, 5 Andrea Iannone 188 etc.














