În fiecare weekend, sute de turişti din ţară şi din străinătate vizitează ruinele Cetăţii Şiria, din Arad, după ce a fost asfaltat un drum până în vârful dealului pe care se află monumentul istoric. Ruinele cetăţii se află la 30 de kilometri de Arad, în vârful unui deal din localitatea Şiria, la o altitudine de aproximativ 500 de metri, unde până luna trecută turiştii puteau ajunge doar urcând pe jos, potrivit Mediafax. Drumul respectiv se
parcurgea în aproximativ două ore, astfel că nu veneau prea mulţi vizitatori. În urmă cu trei săptămâni, Primăria şi Consiliul Judeţean Arad au inaugurat un drum care leagă şoseaua principală de la poalele dealului de ruinele cetăţii, având o lungime de 4,8 kilometri, investiţie care s-a ridicat la aproximativ un milion de lei. ”Înainte era un drum de pământ, realizat în anii ’70 pentru releul de radio şi televiziune, dar nu se putea parcurge decât cu maşini de teren. Imediat ce am finalizat asfaltarea, practic am fost luaţi cu asalt de turişti, pentru că am început să promovăm pe reţelele de socializare posibilitatea de acces la cetate”, a declarat primarul comunei Şiria, Valentin Bot.