Pentru asigurarea confortului termic în locuinţe, având în vedere temperaturile scăzute din ultima perioadă, majoritatea cetăţenilor au început să utilizeze mijloacele de încălzire locală avute la dispoziţie, unele persoane fără posibilităţi recurgând şi la instalaţii de încălzire cu improvizaţii, confecţionate în regim propriu, în speranţa de a mai economisi nişte bani.
Datele statistice indică faptul că în perioada sezonului rece cele mai multe incendii, au fost înregistrate la locuinţele particulare, majoritatea având drept cauză sistemele de încălzire imporovizate, nesupravegheate sau defecte. Devine astfel prioritar ca fiecare cetăţean să conştientizeze importanţa respectării unui minim de măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor, în scopul protejării vieţii membrilor familiei sale precum şi a bunurilor pe care le deţine. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Şerban Cantacuzino” atrage atenţia asupra următoarelor reguli ce se impun a fi respectate astfel:
1. Obligaţiile consumatorilor de gaze naturale
– Să nu pună în funcţiune punctele de consum aprobate, înaintea efectuării recepţiei şi deschiderii oficiale a gazelor de unitatea distribuitoare;
– Să nu micşoreze sau astupe suprafeţele vitrate, golurile pentru ventilare, accesul aerului necesar arderii precum şi pentru evacuarea gazelor de ardere, prevăzute pentru asigurarea siguranţei în exploatare;
– Să întreţină instalaţiile în stare bună de funcţionare şi să utilizeze aceste instalaţii în conformitate cu instrucţiunile primite de la unitatea distribuitoare;
– Să anunţe de urgenţă biroul de reclamaţii al unităţii distribuitoare pentru orice defecţiune survenită la instalaţia de utilizare şi ori de câte ori simt miros specific de gaze , atât în instalaţia de utilizare , cât şi în instalaţiile de distribuţie;
– Să nu permită şi să nu execute modificări ale instalaţiilor existente, racordări sau desfiinţări de noi puncte de consum gaze naturale, decât pe bază de aprobări legale şi numai prin societăţi care au agrement tehnic în acest sens;
– Să efectueze remedierea eventualelor defecţiuni ce pot apare la instalaţiile şi aparatele de utilizare, numai prin societăţi agreate, cu personal calificat pentru asemenea lucrări.
– Să cureţe şi să menţină în stare de bună funcţionare, coşurile de evacuare a gazelor arse prin societăţi de specialitate;
2. Instrucţiuni pentru utilizarea gazelor naturale
Întreţinerea, exploatarea şi repararea instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale revin beneficiarului, care răspunde pentru buna lor funcţionare.
Pentru preîntâmpinarea accidentelor cu pierderi de vieţi umane şi distrugeri de bunuri materiale, ce s-ar putea produce din cauza folosirii incorecte a instalaţiilor de gaze naturale, se vor respecta cu stricteţe următoarele instrucţiuni:
Înaintea de aprinderea focului se fac următoarele operaţiuni:
– ventilarea încăperilor în care funcţionează aparatele de utilizare, în centralele termice şi în încăperile cu aparate de consum cu flacără liberă se asigură o ventilare permanentă;
– controlul tirajului aparatelor racordate la coş; în cazul în care se constată lipsa tirajului, nu se aprinde focul decât după efectuarea lucrărilor care să asigure tirajul ( curăţirea coşului de fum, curăţirea sobei, repararea aparatelor de evacuare mecanică a gazelor de ardere, deschiderea clapetelor de reglare );
– controlul robinetului de manevră al aparatului de utilizare, dacă robinetul este deschis, acesta se închide şi se ventilează încăperea respectivă, precum şi cele învecinate prin deschiderea uşilor şi ferestrelor, aprinderea focului se face numai după aerisirea completă;
– asigurarea accesului aerului de ardere în focarul aparatului de utilizare ( prin : deschiderea uşitelor cenuşarului la sobe, deschiderea fantelor pentru accesul aerului în focar, pornirea ventilatorului etc );
– verificarea funcţionării aparaturii de automatizare, după caz;
– ventilarea focarelor de la aparatele de utilizare.
La aprinderea focului în aparatele de utilizare neautomatizate şi arzătoare, se fac următoarele operaţiuni:
– aerisirea focarului minim 5 minute înainte de aprinderea focului;
– apropierea aprinzătorului de arzător;
– deschiderea lentă a robunetului de manevră şi aprinderea focului concomitent cu supravegherea stabilităţii flăcării;
Stingerea focului
Stingerea focului la aparatele de utilizare racordate cu furtun, se va face prin închiderea robinetului de siguranţă existent înaintea furtunului, după stingerea flăcării se închide şi robinetul de manevră.
Indicaţii speciale
La utilizarea gazelor naturale este interzis:
– aprinderea focului dacă aparatul de utilizare nu este etanş sau nu are tiraj;
– lăsarea focului nesupravegheat, la aparatele neautomatizate;
– obturarea coşului de fum al aparatelor de utilizare;
– modificarea instalaţiilor de gaze fără aprobări legale şi prin persoane neautorizate;
– nu se recomandă dormitul în încăperi cu aparate de utilizare neracordate la coşurile de fum (reşou, aragaz, etc.), mai ales în locuinţele dotate cu geam termopan;
Dacă se simte mirosul caracteristic al gazelor naturale se iau imediat următoarele măsuri:
– stingerea tuturor focurilor;
– deschiderea uşilor şi ferestrelor;
– nu se aprinde nici o sursă de foc;
– nu se manevrează aparate electrice;
– nu se doarme în astfel de încăperi;
– se anunţă imediat unitatea distribuitoare.
La exploatarea centralelor termice fără automatizare sau care le deservesc se asigură următoarele măsuri:
– se interzice amplasarea centralelor termice alimentate cu gaz petrolier lichefiat în subsolul clădirilor şi nu se admite amplasarea sub săli aglomerate şi căi de evacuare;
– se interzice depozitarea în centrala termică a unor utilaje sau materiale care nu au legătură cu explotarea efectivă a acesteia;
– se interzice folosirea focului deschis pentru fluidizarea combstibilului din rezervoare, prin încălzire;
– înainte de aprinderea combustibilului la injectoare se verifică focarul şi se îndepărtează eventualele scurgeri de combustibil;
– centralele termice care folosesc combsustibil gazos se pun în funcţiune numai după verificarea arzătoarelor şi numai dacă acestea corespund presiunii din conductele de gaze în limitele prevăzute de norme;
– aprinderea arzătoarelor cu gaze în focarele cazanelor de la centralele termice se face respectându-se principiul gaz pe flacără;
Verificarea eventualelor scăpări de gaze naturale se face prin mirosire şi cu spumă de săpun cu apă.
Verificarea cu flacără a instalaţiilor de gaze naturale prezintă pericol de explozie şi incendii.
Dormitul în încăperi cu focul aprins sau în încăperi cu aparate de utilizare nelegate la coşul de fum, prezintă pericol de moarte.
Conectarea aparatelor consumatoare de combustibili gazoşi direct la conducta de distribuţie, fără regulator de presiune este interzisă.
La utilizarea sistemelor de închidere tip termopan, trebuie să se asigure condiţiile necesare aerisirii încăperilor.
Supravegheaţi permanent mijloacele de încălzire, îndeosebi în situaţiile în care sunt prezenţi copii sau persoane în vârstă. Orice eveniment va fi anunţat imediat la numărul de apel unic de urgenţă 112.