N. Dumitrescu

Programele ce au vizat acordarea de sprijin financiar pentru cei care au dorit să-şi deschidă o afacere sau să-şi dezvolte firmele existente au avut, şi anul acesta, ca şi în ediţiile precedente , efectul scondat, la nivel naţional, mii de antreprenori accesând asemenea surse de finanţare. Solicitările în vederea obţinerii de resurse financiare de la stat au putut fi depuse la cele opt oficii teritoriale pentru întreprinderile mici şi mijlocii, înfiinţate la nivel naţional, unul dintre acestea având sediul la Ploieşti. Acesta din urmă are caracter regional şi gestionează activitatea nu doar de la nivelul judeţului Prahova, ci şi pe cea din Dâmboviţa, Argeş, Ialomiţa, Teleorman, Călăraşi, Giurgiu şi Ilfov, inclusiv din Capitală, principalul rol al instituţiei vizând implicarea în procesul de pregătire a portofoliilor de proiecte destinate celor care sunt antreprenori, dar şi care vor să intre în afaceri, precum şi în implementarea asistenţei financiare pentru respectivele tipuri de societăţi, din resurse bugetare naţionale sau comunitare.
Conform unei situaţii centralizate, în cazul programului pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului la finanţare s-au înregistrat, la nivel naţional, 1.036 de solicitări, iar la cel ce a vizat dezvoltarea şi modernizarea activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă – 1.384 de cereri. După cum am aflat de la Camelia Sandu, şeful Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii Ploieşti, la această instituţie au fost înregistrate 258 de solicitări pentru obţinerea de resurse financiare de la stat, dintre care 42 au fost acceptate, şase contracte fiind semnate cu beneficiari din judeţul Prahova. În cazul programului de dezvoltare şi modernizare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă au fost înregistrate, la nivel naţional, 1.384 de cereri, dintre care 340 de solicitări au fost depuse la Ploieşti. După verificarea dosarelor au fost acceptate doar 29 de solicitări, cinci fiind formulate de prahoveni, fiind vorba despre doi întreprinzători din Ploieşti, şi câte unul din Sinaia, Vălenii de Munte şi Filipeştii de Pădure. De la Camelia Sandu am mai aflat că Programul naţional multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii se află în etapa de contractare, la nivel naţional fiind înregistrate 219 solicitări, dintre care 75 la Oficiul Teritorial pentru IMM Ploieşti, iar Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri – la care au aplicat 580 de persoane, din care 100 la oficiul de la Ploieşti – se află în faza de evaluare a dosarelor. Nu în ultimul rând, de la interlocutoarea noastră am mai reţinut că, luna viitoare, mai exact în perioada 5-8 noiembrie, la Ploieşti a fost programată organizarea Târgului regional pentru artizanat şi meşteşugari, în baza unui program lansat tot de stat, meşteşugarii putând beneficia de participare gratuită precum şi de fonduri pentru transport şi cazare.