Cei 12 lideri europeni care au participat la mini-summitul de la Bruxelles, pe tema crizei refugiaţilor din Balcani, au numit persoane de contact pentru a asigura coordonarea acţiunilor, din partea României fiind nominalizat consilierul prezidenţial pentru Afaceri Europene Leonard Orban. La iniţiativa preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, liderii din Albania, Austria, Bulgaria, Croaţia, Macedonia, Germania, Grecia, Ungaria, România, Serbia şi Slovenia s-au întâlnit la sfârşitul săptămânii trecute la Bruxelles, unde au convenit să amelioreze cooperarea şi consultarea între statele de pe ruta balcanică a migraţiei. Cei 12 lideri, inclusiv preşedintele CE, au convenit să numească persoane de contact în termen de 24 de ore, pentru a permite schimburile de informaţii zilnice şi coordonarea, pentru a ajunge la o deplasare graduală, controlată şi ordonată a persoanelor pe ruta balcanică şi să monitorizeze implementarea planului în 17 puncte. Toţi liderii au numit persoanele de contact, din partea Comisiei Europene fiind nominalizat consilierul diplomatic din Cabinetul lui Juncker, Richard Szostak. România l-a numit pe consilierul prezidenţial pentru Afaceri Europene Leonard Orban, potrivit unui comunicat publicat de Comisia Europeană. La rândul său, Ungaria, care a participat la summit doar în calitate de observator, l-a numit pe colonelul de poliţie Tibor Lakatos, şeful Centrului operativ din Ministerul de Interne. Comisia Europeană va organiza astăzi o video-conferinţă a tuturor persoanelor de contact, pentru a examina progresele înregistrate. Liderii au convenit, de asemenea, să suplimenteze capacitatea de a oferi adăpost temporar, alimente, apă, îngrijiri medicale şi acces la echipamente sanitare celor care au nevoie, declanşând Mecanismul de Protecţie Civilă acolo unde este necesar. Croaţia a activat Mecanismul European de Protecţie Civilă pentru sprijin material, precum corturi de iarnă, paturi, pături, saltele şi echipamente sanitare, pentru a face faţă numărului mare de imigranţi. În plus, CE a decis să mărească nivelul cofinanţării pentru transport a asistenţei livrate prin intermediul Mecanismului European de Protecţie Civilă ţărilor care au nevoie de ajutor în criza refugiaţilor, de la 55% la 85%. Comisia a acordat, de asemenea, Greciei asistenţă de urgenţă în valoare de 5,9 milioane de euro, din Fondul pentru Azil, Migraţie şi Integrare (AMIF), pentru a face faţă numărului mare de imigranţi sosiţi.