Judecătoare de la Curtea de Apel Ploiești – menținută în funcție după vârsta de 65 de ani
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, în ședința de marți, 27 octombrie, acordarea avizului pentru menţinerea în funcţie a doi magistrați care au împlinit, deja, vârsta de pensionare. Astfel, a fost avizată menținerea, la Curtea de Apel Ploiești, după împlinirea vârstei de 65 de ani, a judecătoarei Elena Negulescu, începând cu data de 15 decembrie 2015 până la data de 15 decembrie 2016. Al doilea judecător care a primit același aviz este de la Tribunalul Hunedoara.
Delegație de magistrați olandezi, în vizită la CSM
O delegație de judecători de la Tribunalul din Rotterdam s-a întâlnit, recent, cu membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în cadrul unui schimb de experienţă între reprezentanţii sistemului judiciar din România şi cel din Olanda. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea eficienţei şi calităţii sistemului judiciar”. În acest context, conducerea CSM a prezentat stadiul demersurilor privind desfiinţarea unor instanţe şi parchete, precum şi stadiul derulării proiectului, respectiv rezultatele implementării unor indicatori de eficienţă şi calitate a actului de justiţie din România prin aplicaţia STATISECRIS.
Sute de polițiști, instruiți în domeniul managementului general
Ieri s-a încheiat proiectul ,,Programul de instruire pentru creşterea capacităţii instituţionale şi de management”, prin care Poliţia Română şi-a propus creşterea eficienţei capacităţii administrative și implementarea unui sistem de management orientat spre rezultat.
Pe parcursul derulării acestui proiect, care a durat doi ani, 900 de poliţişti au beneficiat de cursuri de pregătire de specialitate, acreditate de către Autoritatea Națională pentru Certificări. Astfel, 700 dintre ei au fost pregătiți în domeniul managementului general, 80 au fost certificaţi ca formatori, 100 au fost formați ca manageri de proiect, iar 20 au fost pregătiți în managementul superior al proiectelor. Printre altele, proiectul a avut ca obiectiv creșterea gradului de motivare a poliţiştilor şi reducerea migraţiei de personal de la nivel operativ.













