Personal calificat în domeniul achizițiilor publice

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat că este nevoie de personal calificat care să lucreze în domeniul achizițiilor publice și care să fie remunerat convenabil, solicitând crearea unei baze de date cu toate persoanele implicate în achiziții publice, care să fie verificate, pentru a se evita astfel orice fel de situație de posibil conflict de interese.
„Avem nevoie de resursă umană. Poți să ai o lege perfectă, un sistem foarte bun, dar dacă resursa umană nu este calificată să facă acest lucru, rezultatele sunt aceleași. Insist foarte mult să avem o bază de date cu toate persoanele implicate în achiziții publice din zona publică — primării, instituții județene, prefecturi, ministere, agenții — astfel încât să știm exact, pentru fiecare dintre aceste persoane, care este nivelul studiilor, și ce pregătire mai necesită fiecare persoană pentru a-și putea desfășura activitatea în bune condiții””, a precizat Eugen Teodorovici.

Inițiativă pentru modificarea Legii perdelelor forestiere

Parlamentarii au inițiat un proiect pentru modificarea Legii privind realizarea perdelelor forestiere, menite să diminueze riscurile provocate de fenomene meteorologice extreme.
„Fac un apel la actuala majoritate din Camera Deputaților să voteze inițiativa propusă, astfel încât în bugetul de anul viitor deja să putem cuprinde fonduri pentru realizarea acestor perdele forestiere. Soluțiile propuse de parlamentarii sunt obligativitatea alocării anuale de fonduri de către Guvern pentru realizarea perdelelor forestiere, redactarea și prezentarea în Parlament a unui raport anual privind activitățile de realizare a acestor perdele forestiere în vederea monitorizării derulării lor”, au precizat, în acest context, reprezentanții liberalilor. Ei au mai precizat că Ministerul Mediului ar trebui să stabilească suprafețele unde sunt necesare aceste perdele forestiere de-a lungul căilor de comunicații, a cursurilor de apă și pe terenurile agricole și să le prezinte în Parlament.

Ministerul Agriculturii vrea să facă ordine în instituțiile de profil

Reprezentanții Ministerului Agriculturii intenționează să preia în subordine două institute de cercetare, cărora să le șteargă datoriile.
„Sunt probleme mari la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Palas, motiv pentru care vrem să-l trecem în subordinea ministerului, să îi ștergem din datorii și să îl repunem pe făgașul normal. Probleme sunt și la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Îmbunătățiri Funciare. Și pe acesta vrem să-l reabilităm”, a declarat, în acest context, ministrul Agriculturii – Daniel Constantin.