Trei turişti şi-au pierdut viaţa, pe munte, iar un criminal s-a sinucis într-o zonă greu accesibilă

Ana Maxim

De la începutul acestui an și până în luna septembrie, în zonele montane din Prahova, salvamontiștii au întreprins 339 acțiuni de căutare-salvare a turiștilor rătăciți sau blocați pe munte, dintre acestea 262 având loc în sezonul de iarnă 2014-2015. Cele mai dificile intervenții au fost cele pentru salvarea unor turişti rămași blocaţi în zone foarte greu accesibile, și a unor alpinişti blocaţi în peretele de căţărare. Pentru a-i ajuta să coboare în siguranță pe aceștia, s-au mobilizat mai multe resurse umane şi materiale, acţiunile desfăşurându-se, în unele locuri şi pe parcursul a șapte-opt ore, până spre orele 3-4 dimineaţa, după cum ne-a precizat Daniel Banu, șef al Serviciului Public Județean Salvamont Prahova. Anul acesta s-au înregistrat, din păcate, și cinci pierderi de vieți omenești pe munte. „În două cazuri a fost vorba despre stop cardio-respirator pe pârtia de schi şi pe un traseu montan, un alt caz a fost acela al unui cioban trăznit de fulger. Un caz foarte mediatizat a fost şi cel al unui criminal dat în urmărire generală, care, cuprins de remuşcări, a ales să-şi ia viaţa într-o zonă greu accesibilă, denumită Brâul lui Răducu. În toate aceste situații, după cercetarea efectuată la faţa locului de către reprezentanţii instituţiilor judiciare, salvamontiștii au acționat pentru coborârea victimelor de pe munte. Ultimul caz a fost cel al unui turist din Bucureşti aflat la volanul unui vehicul off-road în Munţii Baiului. El a pierdut controlul asupra vehiculului şi a căzut 300 m într-o prăpastie. Ştiind că trece printr-o zonă dificilă, cu două minute înainte de accident, şi-a dat jos soţia şi cei doi copii din maşină, salvându-le, practic, viaţa”, ne-a mai precizat șeful SPJS Prahova, Daniel Banu. De obicei, turiştii ajung în situații limită și sunt nevoiți să ceară ajutorul formaţiilor salvamont din cauza unor greşeli elementare. Aceștia fie nu se informează despre gradul de dificultate al traseului pe care urmează să-l parcurgă, fie nu sunt echipaţi corespunzător, deși ar trebui să știe că vremea la munte este schimbătoare. De multe ori însă, nu parcurg doar traseele turistice marcate sau nu îşi adaptează viteza şi stilul de a schia potrivit pregătirii tehnice, stării pârtiei şi condiţiilor atmosferice. În Prahova, în prezent, există 44 de salvatori montani, dintre care 21 sunt angajaţi cu normă întreagă, 12 – angajați cu jumătate de normă şi 11 sunt voluntari. “La capitolul personal ne confruntăm cu o problemă, mai ales la formaţiile din Azuga şi Cheia, unde toţi salvatorii montani sunt angajaţi cu jumătate de normă sau voluntari, aceştia având şi alte servicii, nefiind mereu la dispoziţia noastră, apărând uneori probleme în a găsi numărul necesar de persoane disponibile la o acţiune de salvare. Din cauza restricţiilor bugetare, nu-i putem angaja cu normă întreagă, însă odată cu introducerea salvamontului în structurile de urgenţă din România, sperăm să putem realiza acest lucru, astfel încât activitatea de salvare montană să se desfăşoare corespunzător şi din acest punct de vedere”, ne-a mai precizat interlocutorul nostru. În momentul de față, în județ, toate traseele turistice montane sunt deschise, dar după ce va cădea primul strat de zăpadă, cele care fac legătura între staţiunile de pe Valea Prahovei şi Platoul Bucegi, unele mai dificile de altitudine şi traseul Buşteni-Valea Doftanei vor fi declarate închise. Pentru ca intervențiile salvamontiștilor să fie și mai eficiente, de mare ajutor sunt, adesea, câinii special antrenați pentru a găsi turiștii blocați sub zăpadă. În Prahova există trei salvatori montani care deţin ciobăneşti germani şi care, anul viitor, vor participa cu ei la o serie de cursuri astfel încât să-i ajute la acţiunile de căutare a turiștilor.