Guvernul a aprobat ieri proiectul de ordonanţă de urgenţă prin care vor fi anulate penalităţile de întârziere datorate şi neachitate până la 30 septembrie 2015. Potrivit actului normativ, contribuabilii care îşi vor achita până la 31 martie 2016 obligaţiile de plată principale datorate bugetului general consolidat, restante la 30 septembrie 2015 şi administrate de ANAF, vor beneficia de anularea penalităţilor de întârziere aferente acestora. De asemenea, în anumite condiţii, vor putea beneficia şi de ştergerea de la plată a unei părţi din dobânzi. Contribuabilii care plătesc până la 30 iunie 2016 o cotă de 45,8% din dobânzile aferente obligaţiilor principale restante stabilite prin decizii comunicate până la data stingerii obligaţiilor de plată principale vor putea beneficia, condiţionat, de anularea unei cote de 54,2% din dobânzile aferente obligaţiilor principale datorate bugetului general consolidat la 30 septembrie 2015, administrate de ANAF.
De aceste facilităţi fiscale vor putea beneficia, dacă îndeplinesc condiţiile legale, contribuabilii persoane fizice, persoane juridice sau entităţi fără personalitate juridică.
Actul normativ are scopul acordării unor facilităţi fiscale, pe de o parte, în sensul sprijinirii contribuabililor aflaţi în dificultate, iar pe de altă parte, în sensul stimulării achitării obligaţiilor de plată restante la buget şi majorării încasărilor bugetare.














