Avocata Paula Iacob a murit, astazi, la vârsta de 83 de ani.
Paula Iacob a suferit un accident vascular în urmă cu o lună. Atunci, avocata a fost transportată de urgenţă la Spitalul Floreasca din Capitală. Medicii de acolo au ţinut-o sub supraveghere la terapie intensivă, după care a fost mutată la Spitalul Bagdasar.
„Am fost colegi de profesie apropiaţi. A fost un nume care rămâne marcant pentru avocatura românească prin felul ei de a se purta. Ne întâlneam la diverse reuniuni. Paula Iacob era un om de cultură. Iubea mult muzica, în special muzica de operă. Am fost alături de dânsa în dosare, dar şi adversari în procese”, a declarat avocatul Lucian Bolcaş la România TV.
Nu este prima dată când ajunge pe mâna medicilor. La finalul anului 2014, a suferit un accident, după ce a căzut pe stradă şi a avut nevoie de intervenţia medicilor pentru rănile grave suferite. În plus, ea a fost suferit o fractură de şold şi a avut nevoie de două intervenţii chirurgicale, ea recuperându-se, în vara lui 2015, într-o clinică de recuperare din România.