F. T.

Efectivele de poliţie rutieră din Prahova au desfășurat, ieri, șase acţiuni de prevenire şi combatere a principalelor cauze generatoare de accidente. Astfel, au fost verificaţi cu aparatul etilotest 205 conducători auto şi au fost controlate 40 de autovehicule de transport persoane şi mărfuri.
În urma neregulilor constatate, poliţiştii rutieri prahoveni au dat 141 de amenzi, sancţionând astfel diferite încălcări ale legislaţiei rutiere, respectiv viteză excesivă, abateri ale pietonilor, neutilizarea centurii de siguranţă, șofatul sub influența alcoolului. În plus, ca măsuri complementare, au fost ridicate și 14 permise de conducere şi un certificat de înmatriculare.
De menţionat, numai poliţiştii rutieri de la Biroul Drumuri Naţionale şi Europene DN 1 au dat 40 de amenzi, în valoare totală de 8.335 de lei ca urmare a abaterilor comise nu numai de către șoferi, dar și de bicicliști.