In perioada 24-26 septembrie, clientii centrului comercial Winmarkt Ploiesti sunt invitati la prima editie a „Targului de Oferte Educationale”, unde vor fi prezente centre de limbi straine, scoli actorie si teatru, cluburi de muzica, dans, pictura, arte martiale si multe altele. Astfel, parintii pot alege cele mai interesante oferte de petrecere a timpului liber pentru copiii lor prin continuarea activitatilor educative si dupa programul de scoala.
Organizat in perioada 24-26 septembrie, „Targul de Oferte Educationale” se adreseaza parintilor si copiilor intre 0-14 ani si reuneste la parterul Winmarkt, zona de evenimente, cele mai importante centre educationale, gradinite si afterschool–uri din Ploiesti. Totul intr-un loc propice ce le permite dialogul direct cu parintii, prezentarea de oferte si servicii destinate copiilor.
Evenimentul are drept scop realizarea unei campanii de informare adresata parintilor, cu accent asupra posibilitatilor pe care le au in alegerea gradinitei, centrului educational sau de after school, cursurilor de limbi straine, dans, muzica si teatru.