Florin Tănăsescu

Un nou trend zgâlțâie moda tradițională a fufelor și a bărbaților efeminați – unghiile cu aspect/conformație care de care mai haioasă și mai adaptată intențiilor sau năravurilor posesorului. În fapt, unghiile capătă forma care trebuie după cum și cei care stau mult timp împreună ajung să semene, încet-încet, unul cu altul.
Este, deci, de la sine înțeles că unghiile clasice, ascuțite bine la vârf rămân, în continuare, valabile pentru invidioși și proști în același timp, fiind un remediu tocmai bun de a și le băga, precum pițigoiul, în gât. Astfel, surse parlamentare au dezvăluit că Alina Gorghiu ar fi hotărât să revină la această modă, în contextul în care vede că Noul Cod Fiscal este adoptat, că Ponta este și azi prim-ministru, că Dragnea începe să se înțeleagă din ce în ce mai mult cu membrii PNL.
Pe de altă parte, nutriționiștii mai recomandă și unghiile-chiflă, sau covrig ori cașcaval, pentru a fi mai comestibile ălora de și le rod.
De asemenea, după cum se transformă „sapa-n condei și brazda-n călimară“, excrescențele pot lua forma unor năvoade. Legendele care circulă în mediul penitenciar susțin că, pe vremuri, celor condamnați pentru furturi din avutul obștesc, în paralel cu despăducherea, li se tăiau și unghiile, considerate un fel de mijloace de muncă specifice ocupației. Este, deci, lesne de înțeles de ce unii oameni de afaceri își taie unghiile în formă de… greblă!
Celor pe care îi mănâncă pielea sau spinarea li se recomandă zimțuirea unghiilor și lăsarea lor cât mai lungi, astfel încât să se poată scărpina atunci când li se furnică derma, fără să mai fie nevoie de o prăjină cu care să fie scărmănați pe spate.
Fidelitatea față de partid și de liderii acestuia se reflectă prin ajustarea respectivelor elemente cornoase la sigla formațiunii la care își depun cotizația. Legendele politice spun că, la înființare, chiar a existat, pe această temă, o dispută între Partidul Agrarienilor și cel al Conservatorilor, fiecare dintre ele disputându-și brandul de unghii netăiate, cu pământ sub ele.
La polul opus, unghiile 3D și HD sunt semnul unei emancipări și a unei bunăstări convenționale, fiind preferate de către cei care și-au făcut credit doar cu buletinul pentru a-și cumpăra plasmă.
Şi pentru că orice învăț are și dezvăț, data viitoare vom scrie despre unghiere.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentEvenimente
Articolul următorCRIZA IMIGRANTILOR: