Alex Călinoiu

Consiliul Local a decis, în şedinţa de ieri, să confere titlul de „Cetăţean de onoare“ al Ploieştiului artistului plastic Ştefan Râmniceanu, în semn de recunoştinţă pentru întreaga sa activitate şi pentru „contribuţia valoroasă la viaţa culturală naţională şi internaţională”, după cum se arată în proiectul de hotărâre. Prezent la şedinţă, acesta a primit placheta omagială din partea primarului interimar al oraşului şi a fost invitat să scrie câteva cuvinte în „Cartea de Onoare a Ploieştiului”.
Ştefan Râmniceanu este născut în Ploieşti, pe 15 august 1954, fiind absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti şi o figură exponenţială a generaţiei „optzeciste”. În discursul ţinut ieri, artistul a vorbit despre iubirea faţă de Ploieşti, amintindu-l, printre prietenii care i-au marcat tinereţea, şi pe poetul Nichita Stănescu. „Cu ocazia unei expoziţii la Paris, artistul declara «nu pictez nici cu tuburi de culoare, nici cu pensule, pictez cu memoria lucrurilor». Această transpunere a artistului în operă, cu întreaga memorie interiorizată a umanităţii a captivat critica şi iubitorii de artă de pe toate meridianele lumii. Pictura lui este un dozaj subtil de dogmă şi vis. De la începutul anilor ’90, Ştefan Râmniceanu a expus, frecvent, atât în Franţa cât şi în Belgia, Germania, Turcia etc., de fiecare dată fiind bine receptat de critici, care subliniau forţa demersului său artistic. Lucrările lui se află în colecţii publice şi particulare din ţară şi străinătate, făcând obiectul multor emisiuni de televiziune, cronici de artă în ziare şi reviste. Bogata sa activitate, contribuţia valoroasă la viaţa culturală naţională şi internaţională îl recomandă a face parte din rândul cetăţenilor de onoare ai municipiului Ploieşti”, se arată în expunerea de motive care a însoţit proiectul votat ieri.