La o lună după ce în zona Cabanei Susai din Predeal au fost descoperite osemintele unor soldați din Primul Război Mondial, același grup de detectori de metale a mai făcut o descoperire similară, de data aceasta în zona Dihamul militar (Predeal).

Descoperirea a fost făcută în data de 16 septembrie, scrie historia.ro. Este vorba despre o groapă comună cu osemintele a șapte soldați din timpul Primului Război Mondial. Potrivit lui Florin Burlacu, unul din bărbații care a descoperit groapa, este vorba de rămășițele unor soldați români, identificați după nasturi și bucăți de uniformă.

Osemintele au fost ridicate de Poliția Râșnov și vor fi duse la Institutul de Medicină Legală Brașov pentru efectuarea unei expertize.