Şerban Pop, fostul director al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, şi Alina Bica, fost procuror şef al DIICOT, au fost reţinuţi ieri pentru 24 de ore de procurorii DNA. Într-un comunicat, DNA arată că Şerban Pop este urmărit penal în acest dosar pentru complicitate la luare de mită, iar Alina Bica pentru luare de mită şi participaţie improprie sub forma determinării cu intenţie la săvârşirea fără vinovăţie a infracţiunii de abuz în serviciu. De asemenea, omul de afaceri Horia Simu este urmărit penal pentru dare de mită. Bica şi Pop sunt acuzaţi că au luat mită pentru soluţionarea favorabilă a unui dosar DIICOT în favoarea omului de afaceri Horia Simu. Alina Bica şi Şerban Pop vor fi prezentaţi astăzi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Pop a fost citat ieri dimineaţă alături de Alina Bica la sediul DNA, ei fiind audiaţi şi apoi reţinuţi.
Şerban Pop a fost şef al Fiscului timp de un an, în perioada 2012-2013. Fostul şef al ANAF, Şerban Pop, ar fi primit de la Horia Simu suma de 230.000 euro mită, iar Alina Bica ar fi primit o mită de 17.500 de euro pentru a clasă un dosar în care este implicat omul de afaceri Horia Simu,susţin procurorii DNA.
Procurorii DNA mai arată că „În cursul anului 2014, inculpatul Pop Şerban a primit de la suspectul Simu Horia, om de afaceri, suma totală de aproximativ 230.000 euro (constând în două contracte de asistenţă juridică încheiate cu firmele acestuia din urmă şi suma de 150.000 euro cash), pentru a interveni la nivelul conducerii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în scopul soluționării unui dosar penal care-l privea pe omul de afaceri, într-o manieră favorabilă acestuia din urmă.”
De asemenea, „La data de 8 noiembrie 2014, inculpata Bica Alina Mihaela, în calitate de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, a primit, pentru sine, în mod indirect, printr-un intermediar (martor denunţător în cauză), suma de 17.500 euro din totalul sumei de 20.000 euro, pe care acesta din urmă, în calitate de interpus, a primit-o de la inculpatul Pop Şerban. Suma de 20.000 euro a reprezentat o parte din totalul sumei de aproximativ 230.000 euro ce a fost dată de suspectul Simu Horia în tranşe, pe parcursul a 8 luni, în cursul anului 2014, inculpatului Pop Şerban, pentru ca acesta să o remită în scopul menţionat mai sus”, arată procurorii anticorupţie.
DNA arată că „În schimbul banilor primiţi, inculpata Bica Alina Mihaela, în calitate de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, a determinat înlocuirea procurorului de caz și a efectuat presiuni asupra unui alt subordonat de-al său (care, potrivit probelor administrate până în acest moment al urmăririi penale a acţionat fără vinovăţie), în scopul pronunţării unei soluţii de clasare în cauza în care se desfăşurau acte de urmărire penală faţă de suspectul Simu Horia, lucru care s-a şi întâmplat ulterior”.
Potrivit declaraţiilor avocatei Alinei Bica, ancheta DNA în acest caz a fost declanşată în urma unui denunţ făcut de Ionuţ Florentin Mihăilescu, fost consilier al Alinei Bica. Fostul consilier Ionuţ Florentin Mihăilescu se numără, alături de Alina Bica, printre inculpaţii din dosarul Bica 2, el fiind arestat preventiv în acest dosar, apoi pus sub control judiciar.













