Alex Călinoiu

Conducerea Primăriei Ploieşti a început pregătirile pentru organizarea unor evenimente dedicate vârstnicilor din municipiu, cu ocazia „Zilei Persoanelor Vârstnice“, sărbătorită în data de 1 octombrie. Autorităţile locale anunţă că intenţionează să vină cu un nou concept, după ce în ultimii ani au apărut controverse legate de modul în care au fost repartizate invitaţiile la evenimente de acest tip. „Urmează să definitivăm programul pentru <>, ne-am gândit să îl schimbăm un pic faţă de ultimii ani. Vom păstra ideea de a premia familiile de ploieşteni care împlinesc 50 de ani de căsnicie, estimăm că sunt aproximativ 300 de familii. Apoi, vom organiza un concert pentru toţi pensionarii, la Sala Sporturilor. Va fi organizat şi un bufet deschis pentru toţi vârstnicii”, a precizat primarul interimar al Ploieştiului, Iulian Teodorescu.