Schimbarea la față a lui Iisus Hristos (sau Transfigurarea Domnului) este un eveniment descris de Evangheliile sinoptice, în care Iisus se schimbă la față pe Muntele Tabor, (Matei 17:1-9, Marcu 9:2-8, Luca 9:28-36). Iisus devine strălucitor, vorbește cu Moise și Ilie și este numit Fiul lui Dumnezeu. Este una dintre minunile lui Iisus menționate în Evanghelii[1][2][3].
Acest miracol este unic față de celelalte care apar în Evanghelii în sensul că efectul miracolului se produce asupra lui Iisus. Toma de Aquino a considerat schimbarea la față cel mai mare miracol în sensul că acesta completează botezul și ne arată perfecțiunea vieții în Rai.















