Poliția Locală Ploiești a desfășurat în cursul zilei de joi, 6 august 2015, acțiuni de supraveghere și control pe raza municipiului pentru a prevenii și sancționa conducerea de atelaje hipo pe alte trasee decât cele stabilite prin H.C.L. nr. 137/2012, depozitarea de deșeuri în alte locuri decât cele special amenajate, apelarea la mila publică, pentru identificarea persoanelor care săvârșesc fapte antisociale.
Polițiștii locali au sancționat 8 persoane care au fost surprinse în timp ce circulau cu căruțele pe străzi unde le era interzisă deplasarea, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 4000 lei. Deținătorii de atelaje au fost astfel depistați pe străzile Cameliei, Erou Sergent Gheorghe Mateescu, Mircea cel Bătrân, Veronica Micle și Albinei, în zona containerelor de gunoi.
Totodată, polițiștii locali au constatat faptul că numitul S.C., de 35 ani, cu domiciliul în Ploiești, și-a lăsat atelajul nesupravegheat pe strada Tânărul Muncitor, fiind un real pericol pentru trecători și autovehicule. Acesta a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 100 lei, conform prevederilor Legii nr. 61/1991.
Activitatea polițiștilor locali s-a axat și pe sancționarea persoanelor care aruncă gunoiul menajer sau deșeurile în afara platformelor gospodărești, murdărind domeniul public. Persoanele depistate și-au recunoscut faptele și nu au avut obiecțiuni cu privire la sancțiunile contravenționale, aplicate conform H.C.L. nr. 228/2006 privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului, în valoare de 100 de lei fiecare. Aceștia au fost surprinși în Parcul Mihai Eminescu, pe străzile Anotimpului și Stăruinței.
De asemenea, s-a acţionat în zonele aglomerate pentru identificarea persoanelor care apelează în mod repetat la mila trecătorilor sau a conducătorilor auto. Au fost sancționate contravențional , cu câte 100 lei fiecare, patru persoane care cerșeau la intersecția străzilor Bdul Republicii cu Șoseaua Nordului și la intersecția străzilor Podul Înalt cu Gh. Gr. Cantacuzino, potrivit Legii nr. 61/1991. Aceștia au fost îndepărtați din zonă și avertizați cu privire la ilegalitatea faptelor săvârșite.