N.D.
La sfârşitul săptămânii trecute, în Monitorul Oficial a fost publicat ordinul ce vizează structura anului şcolar 2015-2016. Conform documentului, semnat de ministrul Educaţiei, noul an de învăţământ va avea 36 de săptămâni de cursuri, respectiv 177 de zile lucrătoare. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar va avea 37 de săptămâni, din care durata cursurilor va fi de 33 de săptămâni, având în vedere faptul că patru săptămâni vor fi dedicate desfăşurării examenului naţional de bacalaureat. În acest sens, s-a anunţat că pe data de 27 mai 2016 se vor încheia cursurile claselor terminale din învăţământul liceal. În ceea ce priveşte clasa a VIII-a, anul şcolar va avea 36 de săptămâni, din care o săptămână va fi alocată pentru desfăşurarea evaluării naţionale, cursurile urmând să se încheie pe data de 10 iunie 2016. Pentru elevi, anul şcolar va începe de data de 14 septembrie 2015, semestrul I urmând să se încheie pe data de 18 decembrie 2015. În perioada 31 octombrie – 8 noiembrie 2015, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă. În ceea ce priveşte vacanţa de iarnă, aceasta a fost programată pentru 19 decembrie 2015 – 3 ianuarie 2016, după care vor urma cursuri în perioada 4 ianuarie-29 ianuarie 2016. Vacanţa intersemestrială este programată în perioada 30 ianuarie 2016-7 februarie 2016. Structura semestrului II va fi următoarea: 8 februarie – 22 aprilie 2016 – cursuri; 23 aprilie – 3 mai – vacanţa de primăvară; 4 mai – 17 iunie – cursuri, 17 iunie fiind şi ultima zi de şcoală pentru anul de învăţământ 2015-2016. Conform ordinului privind structura noului an şcolar, în baza planificărilor existente de la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar, se vor marca prin manifestări specifice, în timpul programului de lucru, atât ziua de 5 octombrie – „Ziua internaţională a educaţiei”, cât şi ziua de 5 iunie – „Ziua învăţătorului”. Săptămâna 18-22 aprilie 2016, din semestrul al II-lea, este dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului numit „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, având un orar specific. Tezele din semestrul I se vor susţine, de regulă, până la data de 11 decembrie 2015, iar cele din cel de-al doilea semestru, până la data de 20 mai 2016.