Alex Călinoiu

Ambiţiile administraţiei locale de a finaliza toate lucrările de modernizare a liniilor de tramvai din Ploieşti până pe 31 decembrie 2015 – termenul limită impus de Uniunea Europeană, sunt puse în pericol. Lucrările la ultimul contract semnat, pentru tronsonul cuprins între Gara de Vest şi intersecţia Şoselei Vestului cu Bulevardul Republicii, de altfel cel mai lung tronson dintre toate patru, au intrat în impas. Primăria Ploieşti a semnat, zilele trecute, un ordin de sistare a lucrărilor pe acest sector. Demersul a venit la solicitarea constructorilor, care reclamă că n-au fost plătiţi pentru lucrările executate până în prezent. La rândul lor, autorităţile locale dau vina pe oficialii din Ministerul Dezvoltării, care au blocat plăţile.
Acest impas ar putea fi rezolvat abia după finalizarea unui control care va începe săptămâna viitoare la primărie şi care vizează corectitudinea licitaţiilor prin care au fost selectate firmele care lucrează la liniile de tramvai, Hipodromul Ploieşti şi Parcul Municipal Vest.

Într-o perioadă în care era de aşteptat ca toate firmele care lucrează la proiecte finanţate de Uniunea Europeană în Ploieşti “să tragă tare” pentru a se încadra în termenul limită, de 31 decembrie 2015, la unele dintre contracte se întâmplă exact opusul. Zilele trecute, primăria a emis un ordin de sistare a lucrărilor pentru unul dintre cele patru proiecte aflate în derulare vizând modernizarea liniilor de tramvai. Este vorba despre acordul care vizează tronsonul de pe Şoseaua Vestului şi strada Libertăţii, cuprins între intersecţia Republicii – Şoseaua Vestului şi capătul de linie de la Gara de Vest. Acesta este, de altfel, cel mai lung troson dintre toate cele patru, având peste 6 kilometri lungime, şi, totodată, ultimul contract semnat pentru modernizarea infrastructurii tramvaielor din municipiu.
Ordinul de sistare a lucrărilor a fost emis la solicitarea constructorilor, care reclamă că nu le-au fost decontate lucrările efectuate până acum. Nemulţumiţi că, până în prezent, au lucrat doar pe propriii bani, reprezentanţii firmelor de construcţii au cerut, recent, lămuriri din partea conducerii administraţiei locale, însă blocajul n-a putut fi rezolvat. La rândul lor, reprezentanţii Primăriei Ploieşti dau vina pe oficialii din Ministerul Dezvoltării şi Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia, care au amânat plăţile.
În ordinul de sistare se prevede că firmele care lucrează aici au obligaţia să conserve lucrările efectuate până acum, lucru care presupune costuri care nu erau prevăzute iniţial în contract.
„Noi am achitat 35% din cheltuielile aferente întregului proiect din banii firmei. Primăria n-a plătit nimic, cu toate că sunt lucrări confirmate de ei şi facturi trimise. Sistarea lucrărilor a fost solicitată de noi, pentru că nu ni s-au achitat banii. Nu mai puteam lucra în aceste condiţii. O să asigurăm şantierul până pe 31 august, însă contra-cost. În caz contrar, vom ridica toată semnalizarea rutieră şi vom pleca. Nu intră în atribuţiile noastre să menţinem siguranţa unui şantier care este blocat”, ne-a declarat, ieri, inginerul Lucian Florea, şeful de şantier pentru lucrările de pe acest tronson al traseului 102.
Aceasta este cea mai gravă situaţie, care pune în pericol finalizarea lucrărilor până la termenul stabilit. Dacă proiectul nu se va încheia la timp, administraţia locală riscă să piardă finanţarea de la Uniunea Europeană. Sunt, totuşi, nemulţumiri şi de pe celelalte şantiere, mai multe firme – fie că e vorba despre constructori sau despre societăţile contractate de primărie pentru dirigenţie şi supervizare – reclamând că deconturile s-au făcut cu mare întârziere.
De luni, la Primăria Ploieşti va demara un control al Autorităţii Naţionale de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice (ANRMAP). Aşa cum publicaţia noastră a informat încă de ieri, ANRMAP va monitoriza corectitudinea licitaţiilor prin care au fost atribuite contractele pentru modernizarea liniilor de tramvai, reabilitarea Hipodromului Ploieşti şi amenajarea Parcului Municipal Vest. Autorităţile ploieştene aşteaptă finalizarea acestor verificări, pentru a decide ce se va întâmpla în viitorul apropiat cu toate aceste obiective finanţate din fonduri europene.
„Acest impas nu este din vina primăriei. Noi ne dorim să se încheie toate lucrările cât se poate de repede. Din păcate, există un blocaj al plăţilor la nivelul Ministerului Dezvoltării, care, alături de ADR, solicită foarte multe clarificări. Aşteptăm rezultatele controlului care începe din 10 august şi sperăm ca lucrurile să se deblocheze în cel mai scurt timp”, ne-a declarat Andrei Ţurcanu, consilierul personal al primarului Ploieştiului pe probleme legate de lucrările de construcţii.