Aceşti sfinţi au trăit şi pătimit în zilele împăratului Diocleţian (304). Sfântul Fotie era nepot al Sfântului Anichit. Şi făcând Diocleţian în Nicomidia cuvinte împotriva creştinilor, fiind de faţă tot sfatul se lăuda că va chinui pe cei ce vor chema numele lui Hristos. Fiind de faţă şi Sfântul mucenic al lui Hristos Anichit, nu s-a spăimântat de înfricoşările tiranului, ci s-a mărturisit cu îndrăzneală că este creştin. Pentru aceste cuvinte a fost bătut cu vine de bou, până când i s-a rupt carnea şi i se vedeau oasele. După aceea, au dat drumul asupra lui unui leu, de care sfântul s-a spăimântat. Dar leul apropiindu-se de dânsul, se arăta mai blând de cum ar fi fost o oaie. Atunci, mucenicul mulţumind lui Dumnezeu, la sfârşitul rugăciunii sale, s-a făcut cutremur şi de cutremur a căzut idolul lui Iraclie şi s-a făcut ca praful; şi a căzut şi o parte a cetăţii Nicomidiei, omorând pe mulţi dintre elini. Pentru aceasta a fost mult chinuit, dar rămânând nevătămat, nepotul său Fotie, a alergat la sfântul, îl îmbrăţişă, tată şi unchi numindu-l. Iar împăratul a poruncit ca amândoi să fie chinuiţi. Şi după multe chinuri, cei doi sfinţi au fost băgaţi într-un cuptor cu foc şi acolo îşi primiră sfârşitul chinurilor.
