Alex Călinoiu

Autorităţile ploieştene au anunţat că astăzi va începe turnarea stâlpului de susţinere aflat între şinele de cale ferată la podul care se realizează lângă Gara de Vest. Începute în acest an, lucrările fac parte dintr-un proiect inclus în Polul de Dezvoltare Ploieşti-Prahova, finanţat de Uniunea Europeană, termenul limită fiind – ca şi la toate celelalte contracte finanţate de UE în municipiu, 31 decembrie 2015. Reprezentanţii Primăriei Ploieşti anunţă că lucrările care au loc între şine nu vor afecta traficul feroviar din zona Gării de Vest.
„Conform proiectului, o singură pilă a podului, cea cu numărul 5, va fi între şinele de cale ferată, restul fiind de o parte şi de cealaltă a şinelor. Vineri (n.n. – astăzi) va începe turnarea la această pilă. Două linii CFR sunt deja blocate, aşa că lucrarea nu va afecta deloc traficul feroviar. De asemenea, a fost adusă armătura pentru pila 7, iar la pila 4, cea aflată imediat după şine, înspre Strejnic, sper să înceapă turnarea luni sau marţi”, ne-a declarat, ieri, Andrei Ţurcanu, consilierul personal al primarului Ploieştiului. Acesta a mai precizat că, după finalizarea acestor lucrări, stadiul fizic realizat al întregului proiect va trece de 30%.