V.S.
Locuitorii comunei prahovene Dumbrava vor avea ocazia să renunțe la fosele septice sau la haznalele din spatele curții, pentru că autoritățile locale au decis să lanseze procedura de achiziție a lucrărilor de realizare a sistemului de canalizare și de epurare a apelor uzate.
Primii locuitori care vor beneficia de posibilitatea de a se racorda la sistemul de canalizare vor fi cei din satul Dumbrava, cel mai mare din comună, care vor avea ocazia să le crească gradul de confort din locuințe.
Contractul de lucrări – a cărui valoare este estimată la circa 6,2 milioane de lei – va presupune realizarea rețelei propriu-zise de canalizare menajeră (în lungime totală de 12.500 de metri liniari), realizarea a patru stații de pompare a apelor uzate, a unei stații de epurare a apelor uzate, montarea, testarea și punerea în funcțiune a echipamentelor, dar și monitorizarea și remedierea eventualelor defecțiuni apărute după punerea în funcțiune.
Potrivit documentației de atribuire publicată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, valoarea totală estimată nu cuprinde cheltuielile diverse și neprevăzute.















