Cerere pentru aprobarea consumului de bere
la locul de muncă
Stimată conducere,
În mod cu totul nejustificat, berea este interzisă la serviciu. Vă prezentăm câteva argumente pentru care noi, angajaţii, considerăm că berea ar trebui să fie permisă la locul de muncă:
1.Avem un motiv să venim la muncă.
2.Reduce stresul.
3.Îmbunătăţeşte comunicarea între colegi.
4.Reduce plângerile cu privire la salariile prea mici.
5.Măreşte productivitatea (oricine ştie că se poate lucra mult mai bine cu puţin alcool la bord).
6.Angajaţii le vor spune şefilor ceea ce gândesc, nu ceea ce vor aceştia să audă.
7.Iarna se cheltuieşte mai puţin cu încălzirea.
8.Angajaţii vor folosi pentru deplasare mijloacele de transport în comun, contribuind astfel la ocrotirea mediului.
9.Face ca angajaţii să aibă o atitudine de satisfacţie asupra locului de muncă: chiar dacă ai un serviciu rău, după o bere-două vezi lucrurile în culori mai deschise.
10.Mâncarea de la cantină are un gust mult mai bun.
11.Toţi angajaţii şi şefii arată mai bine.
12.Negocierile de salarii sunt de-a dreptul avantajoase pentru dumneavoastră.

* * *

Sună soneria. Soţia disperată se roagă:
– Doamne fă să dispară amantul, iar soţul să nu ştie nimic. La care un glas din înalturile cerului spune:
– Bine, fie…te scap… dar când o să mori o să ţi se tragă de la apă. Soţia a fost bucuroasă că a scăpat de amant, gândindu-se că în ceea ce priveşte apa…va avea grijă şi se va feri. Peste un timp apare o ofertă de nerefuzat pentru o croazieră pe mare, împreună cu toate prietenele ei. Se duce femeia în excursie, când deodată începe o furtună. Femeia iar se roagă:
– Doamne, ştiu că mi-ai spus că o să mor din cauza apei…dar acum, gândeşte-te… sunt atâţia oameni nevinovaţi… pentru mine o să omori toţi oamenii de pe acest vas? La care glasul răspunde:
– De-ai şti de câţi ani mă chinui să vă adun pe toate…

* * *

S-a dovedit ştiinţific: trufele pot preveni ciroza, cancerul şi obezitatea.
Dacă cumperi un kilogram de trufe, nu mai ai bani de alcool, de ţigări sau de mâncare.

* * *

Definiţie
Un bărbat care îşi recunoaşte vina atunci când NU ARE DREPTATE este un bărbat înţelept.
Un bărbat care îşi recunoaşte vina atunci când ARE DREPTATE este un bărbat însurat!

* * *

Doi beţivi ies din crâşmă.
– Mă, ce verde îi Luna astăzi!…
– Dară nu-i verde, că-i albastră!
– Ba nu-i albastră, e verde!!
Ca să nu se certe, se gândesc să îl întrebe pe jandarmul de la colţ.
– Domnule jandarm, spuneţi-ne, ce culoare are astăzi Luna de pe cer?
Se uită jandarmul şi zice:
– Care? Aia din stânga sau aia din dreapta?

* * *

Noroc chior
Un bucureșean a găsit un șoarece în sticla de bere.
Se pare că pe capacul sticlelor în care nu se găseau șoareci scria “Mai caută”.

* * *

Aseară, am aflat că nevastă-mea a cumpărat cu cardul meu o pereche de ochelari Armani de 600 de Euro. Aşa că i-am dat un motiv bun să-i poarte astăzi…
Conducerea unui circ care nu avea profituri se gândeşte cum să scoată profituri.
Într-o zi, pe toţi stâlpii apar afişe cu „Veniţi să vedeţi magnificul şarpe zburător!”
A doua zi, toată sala de circ era plină. Circul îşi face numărul, ca de obicei. La un moment dat tot publicul a început să strige „Vrem şarpele zburător!!!!!!”
Prezentatorul:
− Vă prezentăm şarpele zburător!!
De după cortină apare un claun cu un pui de şarpe.
Claunul:
− Acesta este şarpele zburător!!! O zi zboară, o zi nu!!! Azi nu zboară!!

* * *

– Auzi, Bulă, un fost coleg de școală primară te-a căutat pe la birou, cât ai fost în concediu, și ți-a transmis salutări…
– Ei, da? Cum îl cheamă?
– Am uitat, dar era înalt, brunet și cu chelie…
– Înseamnă că nu mi-a fost coleg…. N-am avut pe nimeni în clasă cu chelie…

* * *

Avertisment
Ultimele statistici arată că la ora actuală, din ce în ce mai mulţi tineri din România au început să se orienteze către agricultură, ceea ce nu poate fi decât o veste îmbucurătoare.
Atenţie, însă! De altfel, ca majoritatea jocurilor de pe Facebook, Farmville poate crea dependenţă!

* * *

Discuţie între două prietene:
-Draga mea, tu ai fost cea mai bună din şcoală, ai terminat universitatea cu menţiune…Cum ai reuşit să devii prostituată de lux?
-Habar n-am. Probabil am avut noroc!

* * *

– Copilaş, tu ai văzut vreodată un cerb?
– Da, la televizor.
– Eu te întreb dacă l-ai văzut în natură?
– Nu, tata nu ne lasă să scoatem televizorul afară.
La poliţie.
– Mi-a dispărut soacra.
– Semnalmente?
– Cam 40 de ani, 1,75 înălţime, 55 de kilograme…
– Nu mi se pare o descriere exactă şi realistă!
– Clar că nu! Dar aţi pleca să căutaţi o hoaşcă de 70 de ani şi 100 de kg?

* * *

Amintiri despre bacalaureat

Nicolae Guţă: Am luat BAC-ul, dar a doua zi m-au prins şi a trebuit să-l dau înapoi!
Oana Roman: Ce să copiez? Eu mâncam manualele alea pe pâine.. la propriu!
Băsescu: Nici n-a fost nevoie să copiez, că oricum vedeam dublu lucrarea colegului!
Ştefan Bănică Jr.: La BAC am copiat, ca de obicei, după Elvis!
Cezar Ouatu: Nu am copiat fiindcă nu aveam cum să ascund copiuţele în rochiţa mea de vară!
Crin Antonescu: N-am avut copiuţe, dar mi-a brodat mama subiectele pe perna pe care moţăiam la BAC!
Cioacă: N-am avut nevoie să copiez la BAC, că eram pregătit: ştiam unde locuiesc toţi profesorii din comisie!
Iliescu: Ţin minte că n-am învăţat la BAC, dar am copiat la toate materiile pasaje din Lenin, aşa că am luat 10, normal!
Adrian Minune: Eu n-am copiat la BAC la mate, că ştiam precis cine ce valoare are!
Irinel Columbeanu: Ţin minte că îmi făcusem copiuţe cu toată materia pe un bob de orez!
Victor Ponta: Eu n-am copiat la BAC, am luat lucrarea colegului şi m-am semnat pe ea!
Dan Voiculescu: Nu prea ştiam la BAC şi mă rugam de colegul de bancă: „Toarnă, mă, şi tu ceva!”
Andreea Tonciu: La BAC am ţinut ascunse în nas fiţuici, manuale şi pe proful cu care am făcut meditaţii!
Vanghelie: Cum să copiez la BAC? Ce-s eu, intelectual, să ştiu să citesc ce scria acolo?
Viorel Lis: Aş fi copiat la BAC, dar n-aveam de la cine! Când am dat eu BAC-ul, Adam abia intra la şcoală!

* * *

Blonda revine acasă după o vizită la Paris.
– Imaginaţi-vă, aşa de culţi sunt oamenii pe acolo, că până şi măturătorii ştiu franceza!

* * *

Băiete, du-te la gară să o aştepţi pe soacră-mea. Uite, ţine 100 de lei pentru osteneală.
– Şi dacă nu vine?
– Atunci mai primeşti încă 400.

* * *

Soţia se duce la Poliţie să-şi declare soţul dispărut.
– Ce mesaj să-i transmitem în cazul în care îl vom găsi?
– Spuneţi-i că mama nu mai vine la noi, s-a răzgândit!

* * *

Un oltean i se lăuda unui ardelean:
– Bre, făcui o pălincă de 38 de grade…
– Mă omule, spuse ardeleanul, aceia-i febră, nu pălincă. Pălinca-i de la 50 de grade în sus.

* * *

Farmacista către practicant:
-Iar din acest borcan turnăm atunci când scrisul doctorului este de nedesluşit!

* * *

Între prieteni:
– De câţi ani eşti însurat?
– De cinci.
– Care ţi-a fost cea mai mare bucurie?
– Când mi-a murit soacra!

* * *

O delegaţie din vestul Europei face o vizită în Uniune cu ocazia construirii magistralei de cale ferată Baikal – Amur. De la inginerul şef doresc să afle dacă şina va fi cu un sens sau cu două. La care inginerul rus:
-Ştiţi, noi construim şina din două părţi. Una porneşte din est şi una din vest. Dacă ne vom întâlni şina va fi simplă, iar dacă nu va fi dublă…

* * *

Un oltean, întors recent dintr-o excursie la Londra, îi povesteşte prietenului lui:
– Am cunoscut o englezoaică şi, cu toate că nu ştiu engleza şi nici ea româna, ne-am înţeles de minune. I-am desenat o farfurie cu mâncare şi direct m-a luat la un restaurant. I-am desenat un pahar şi ea m-a luat la un bar şi tot aşa până spre dimineaţă, când ea mi-a desenat un pat. Dar ştii ce m-a uimit cel mai tare? Cum a ştiut că sunt tâmplar?