Turiștii care se vor afla, în acest weekend, la Sinaia vor putea degusta și cumpăra diverse produse alimentare aduse de comercianți la noua ediţie a „Târgului cu bunătăți” organizat în Parcul „Dimitrie Ghica” din centrul orașului. Printre produsele expuse, începând de astăzi și până duminică, se vor regăsi: brânzeturi, mai multe tipuri de dulciuri – de la baclavale, înghețată de casă, turtă dulce, plăcinte, ciocolată de casă și cornulețe, până la dulcețuri, gemuri, șerbet, zacuscă și siropuri, alune, migdale și caju învelite în caramel, ceaiuri și tincturi, sucuri proaspăt stoarse din portocale sau rodii. Nu vor lipsi de la târg nici comercianții de obiecte decorative, covoare, bijuterii din pietre semiprețioase sau ii aduse din Harghita.
La atelierele organizate la acest sfârșit de săptămână, gratuit, pentru copii, aceștia vor învăța să folosească tehnica șervețelului pe piatră, realizându-și propriul magnet decorativ sau, pe ipsos și placaj, vor putea face ciucuri, mărgelele și brățări, iar cei foarte mici vor putea să picteze.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei Orașului Sinaia.