Canicula se întoarce, anunţă meteorologii. Vor urma zile cu temperaturi de peste 35 de grade Celsius în mare parte din ţară. La mare, în săptămâna 13 – 19 iulie, vremea va fi caldă, cu maxime termice ce se vor situa, în medie, între 29 şi 31 de grade. Şi la munte vom avea parte de vreme frumoasă. Temperaturile se vor situa, în medie, între 15 şi 21 de grade, chiar 24 de grade, la finalul săptămânii.

Pe fondul unul val de aer cald care se deplasează spre sud-estul Europei şi va staţiona inclusiv deasupra României timp de mai multe zile, canicula se va instala din nou în ţara noastră începând de joi, vineri, însă doar izolat. De sâmbătă, însă, va fi caniculă în toate zonele de podiş şi câmpie din România, temperaturile urmând să atingă şi să depăşească pragul de 35 de grade la umbră.

Stresul termic va fi deosebit de accentuat, iar temperaturile resimţite vor fi mult mai mari decât cele măsurate. În plus, şi pragul valorilor minime va fi unul ridicat, ceea ce înseamnă că vom avea nopţi tropicale.

MUNTENIA
Vremea se va încălzi treptat în prima săptămână a intervalului de prognoză, de la valori medii diurne de 28 de grade pe 14 iulie, spre 34…35 de grade, în medie, în jurul datei de 20 iulie.
Totodată, temperaturile minime se vor situa între 15 şi 17 grade, în medie, în prima săptămână, iar apoi regimul termic nocturn va fi relativ constant, caracterizat de o valoare medie de 18 grade.
Fenomene specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala în general pe arii restrânse, cu o probabilitate mai mare în zilele de 13, 14 şi 21 iulie.

DOBROGEA
În cea mai mare parte a intervalului vremea va fi caldă, cu maxime termice ce se vor situa, în medie, între 29 şi 31 de grade. Excepţie vor face primele zile, când temperaturile diurne vor fi uşor mai scăzute şi se vor situa în jurul unei medii de 27 de grade. În prima săptămână regimul termic nocturn va fi caracterizat de valori medii situate între 16 şi 18 grade, iar în a doua săptămână media temperaturilor nocturne va fi de 20 de grade.
Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în zilele de 13 şi 14 iulie, dar şi în jurul datei de 21 iulie.

TRANSILVANIA
Temperatura aerului va marca o creştere treptată de la medii ale valorilor termice diurne de 23 de grade pe 14 iulie, spre 34 de grade în jurul datei de 19 iulie. Ulterior temperaturile maxime vor scădea uşor, spre normele caracteristice perioadei, respectiv 31…32 de grade, în medie. Regimul termic nocturn nu va avea variaţii importante şi va fi caracterizat prin valori medii situate, în general, între 13 şi 15 grade.
Probabilitatea apariţiei manifestărilor specifice instabilitaţii atmosferice va fi mai ridicată pe 13 şi 14 iulie, dar şi după data de 20 iulie.

MOLDOVA
În prima săptămână a intervalului de prognoză vremea se va încălzi treptat, astfel încât, de la valori sub normele caracteristice perioadei, de aproximativ 24 de grade pe 14 iulie, va ajunge să fie călduroasă, izolat caniculară, cu medii de 33…35 de grade în jurul datei de 19 iulie. A doua săptămâna de prognoză va fi caracterizată de un regim termic relativ constant, cu medii ale temperaturilor diurne de 31…32 de grade. Nopţile vor fi mai răcoroase la începutul intervalului, când media termică va fi de 13…15 grade, dar după data de 19 iulie, până la sfârşitul intervalului de prognoză, temperaturile nocturne se vor menţine la valori de 17…18 grade, în medie.
Probabilitatea pentru averse, va fi mai ridicată în zilele de 13, 14 , 20 şi 21 iulie. În rest, doar cu totul izolat vor fi ploi slabe, trecătoare.

OLTENIA
Vremea va fi călduroasă în prima zi a intervalului de prognoză, cu o medie diurnă de 32 de grade, dar în ziua următoare temperatura va scădea cu aproximativ 4 grade. Ulterior, va avea loc un proves de încălzire treptată, astfel încât, între 19 şi 21 iulie, mediile temperaturilor maxime vor fi de 35…36 de garde, caracterizând o vreme caniculară. Ulterior, se va menţine un regim termic călduros, cu medii ale maximelor de 33…34 de grade. În prima săptămână valorile termice nocturne vor fi, în medie, de 15…18 grade, iar apoi nu vor mai avea variaţii semnificative şi se vor situa în jurul unor valori medii de 18…19 grade.
O uşoară instabilitate atmosferică se va produce în zilele de 13, 14 şi 21 iulie, iar în restul intervalului probabilitatea de apariţie a ploilor de scurtă durată va fi redusă.

BANAT
Prima săptămână de prognoză va debuta cu vreme răcoroasă, însă treptat temperaturile vor creşte, de la 24 de grade la începutul intervalului spre 37 de grade, în medie, pe 19 iulie. În următoarea perioadă, maximele termice vor scădea uşor, dar vremea va rămâne caniculară, cu o temperatură medie de 35 de grade spre sfârşitul intervalului. Regimul termic nocturn va fi în creştere, spre valori de 18…19 grade, care se vor menţine pe tot parcursul celei de a doua săptămâni de prognoză.
Manifestări specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala în primele două zile şi din nou spre sfârşitul intervalului. În rest, probabilitatea pentru averse va fi redusă.

CRIŞANA
Prima zi a intervalului va fi rece, cu o medie a maximelor termice de 23 de grade, însă treptat valorile termice vor marca o creştere, spre 28…30 de grade la mijlocul primei săptămâni şi 36 de grade, în medie, în jurul datei de 19 iulie, când vremea va deveni caniculară. A doua săptămână de prognoză va fi caracterizată de un regim termic relativ constant, cu medii diurne de 33…35 de grade şi nocturne de 16…18 grade.
Se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului pe arii extinse în primele două zile ale intervalului şi din nou după data de 20 iulie.

MARAMUREŞ
Prima parte a intervalului va fi caracterizată de o vreme răcoroasă, chiar rece în primele zile când mediile diurne se vor situa între 20 şi 25 de grade, iar cele nocturne între 10 şi 14 grade.
După acest pasaj, valorile termice vor fi în creştere, astfel încât se vor atinge şi depăşi uşor 30…32 de grade, însă spre finalul celei de a doua săptămâni vor fi în scădere din nou. Temperaturile minime nu vor avea variaţii semnificative, se vor situa în medie între 12 şi 16 grade, cu valori uşor mai ridicate în 19 şi 20 iulie.
Vor fi averse, izolat însemnate cantitativ, în zilele de 13 şi 14 iulie. Ulterior, probabilitatea pentru manifestări ale instabilităţii atmosferice va creşte după data de 20 iulie.

LA MUNTE
Vremea va fi la începutul intervalului, când valorile termice diurne se vor situa, în medie, între 15 şi 21 de grade, dar spre finalul primei săptămâni vor marca o creştere treptată, astfel încât, pe 19 iulie, se vor atinge temperaturi maxime de 24 de grade, în medie. În săptămâna a doua regimul temperaturii aerului nu va avea variaţii importante şi se va caractiza prin valorii medii diurne de 23…24 de grade, în timp ce minimele nocturne vor fi de aproximativ 12…14 grade, în medie, faşă de numai 8…10 grade la începutul perioadei de prognoză.
Probabilitatea pentru averse pe arii extinse va fi mai ridicată în primele două zile ale intervalului de prognoză. Ulterior, după data de 20 iulie, vor fi ploi de scurtă durată, însă pe arii mai restrânse şi slabe cantiativ.