Luând asupra lui Crucea Domnului încă din tinereţe, preafericitul Părinte Sisoe se retrase în pustiul Schetis (adică „al Schitului”). Înainta atât de repede pe calea virtuţii şi în lupta ascetică încât a fost, în curând, considerat de toţi drept modelul de călugăr. La puţin timp după moartea Sfântului Antonie, el se hotărî să meargă în partea interioară a muntelui, unde trăise marele patriarh al pustiului. Rămase acolo 72 de ani, urmând în toate pe Sfântul Antonie. Un frate îl întrebă într-o zi dacă a ajuns la măsura lui avva Antonie. El îi răspunse: „Dacă aş avea unul din gândurile avvei Antonie, aş deveni cu totul ca de foc ; cunosc însă un om care, cu trudă, poate să ducă gândirea avvei Antonie”. Primea hrana din când în când printr-un călugăr venit de la Pispir. Printre virtuţile care îi împodobeau inima, excela înainte de toate în smerenie şi îi învaţă pe cei care îl vizitau că aceasta se poate obţine mai întâi prin abstinenţă, apoi prin rugăciune şi, în sfârşit, forţându-ne să ne considerăm în orice împrejurări inferiori tuturor oamenilor.
